CNA// Patru persoane au fost reținute într-un dosar de trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere

272
0

Ofițerii CNA au reținut astăzi, 11 iunie, patru persoane într-un dosar de trafic de influență, acestea fiind suspectate de intermedierea procesului de obținere frauduloasă a permiselor de conducere, începând cu identificarea candidaților pentru obținerea permiselor auto și respectiv organizarea întregului proces de perfectare a actelor  premergătoare, dar și a examenelor teoretice și practice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, CNA a documentat fapta comisă de către unul dintre bănuiți care ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Comrat și că îi poate determina, contra 1300 de euro, să favorizeze pe unul dintre candidați să susțină cu succes examenul auto la categoria C.

De asemenea, acesta ar fi pretins 4000 de lei pentru pregătirea pachetului de documente necesare – certificatul medical și certificatul privind executarea orelor de practică suplimentare – fără prezența fizică a candidatului.

În cadrul urmăririi penale, sub controlul CNA au fost transmise 1000 de euro și 4000 de lei, stabilindu-se că bănuitul ar fi în contact cu mai mulți complici care i-ar furniza date despre doritorii de a obține permise de conducere eludând procedurile legale. Astăzi, au fost efectuate percheziții la trei complici ai bănuitului, în urma cărora au fost ridicate 80 de mii de lei, în diferită valută, proveniența cărora urmează a fi stabilită, dar și certificate medicale și de absolvire a școlilor auto, eliberate pe numele unor persoane terțe.

În prezent, patru persoane sunt reținute pentru 72 de ore și urmează a fi plasate în izolator.

Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE