Despre pericolul unui accident nuclear la Centrala Zaporojie

987
0
Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este sub controlul rușilor din luna martie Foto: Profimedia Images

Cum are loc procesul de înștiințare despre un accident nuclear și care sunt măsurile recomandate

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Centrala nucleară electrică Zaporojie a devenit în ultima perioadă ținta bombardărilor din partea Rusiei și pune în alertă întreaga lume. În cazul unui accident nuclear la Centrala Zaporojie, Republica Moldova, fiind în vecinătate proximă de Ucraina, s-ar afla în situație de risc. Reporterul „Gazetei de Chișinău” a discutat cu directorul adjunct al Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare şi Radiologice, Ionel Bălan, pentru a afla care ar fi modalitatea de înștiințare în cazul unui accident nuclear, dar și măsurile ce trebuie întreprinse în astfel de situații excepționale.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de trupele ruseşti din luna martie, este supusă bombardamentelor de mai multe săptămâni. Moscova şi Kievul se acuză reciproc de aceste bombardamente.

Ucraina trebuie să se pregătească pentru „toate scenariile” referitoare la Centrala nucleară din Zaporojie, a avertizat miercuri, 17 august, ministrul ucrainean de interne, Denis Monastîrski, scrie Digi24.

Potrivit unui inginer al centralei, citat de BBC Ucraina, dacă procesul de răcire a reactoarelor de la Zaporojie ar fi stopat, s-ar putea ajunge la o nouă catastrofă nucleară. Incidentul, spune angajatul centralei, ar fi similar cu cel de la Fukushima.

Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să inspecteze centrala. Cu toate acestea, Naţiunile Unite, Rusia şi Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei, scrie Digi24.

Reacția MAEIE

La 14 august, vicepremierul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și-a exprimat îngrijorarea referitor la atacurile repetate din apropierea Centralei nucleare din Zaporojie.

Transformarea celei mai mari centrale nucleare din Europa într-un teatru de război comportă riscuri de scurgeri catastrofale de radiații. Trupele ruse trebuie să se retragă și să permită acces imediat experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică”, a declarat Nicu Popescu.

Cum funcționează mecanismul de înștiințare în RM

Directorul adjunct al Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare şi Radiologice, Ionel Bălan

Solicitat de reporterul „Gazetei de Chișinău”, directorul adjunct al Agenției Naționale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, Ionel Bălan, a precizat că Republica Moldova face parte dintr-un șir de convenții internaționale, inclusiv Convenția privind notificarea operativă a accidentelor nucleare cu efect transfrontalier.

În cazul unui accident nuclear sever, fiecare stat membru al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), cum este și Republica Moldova, beneficiază de un sistem operativ de înștiințare despre situația dată. Acest sistem este bazat pe informarea digitală. Mai exact, există anumiți senzori, care stabilesc prezența unor tipuri de radionuclizi. Astfel, sistemul este recepționat de către serviciul operativ al AIEA și transmis automat mai departe către statele membre. În Republica Moldova, deja există în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) un serviciu operativ, care monitorizează și verifică permanent sistemul de notificare rapidă. În felul acesta, dacă apare o notificare despre un pericol în vecinătate proximă, autoritățile vor informa populația prin mijloace de comunicare în masă”, a menționat Ionel Bălan.

Ce trebuie să cunoaștem despre iodura de potasiu

În contextul îngrijorărilor privind situația tensionată de la centrala nucleară Zaporojie, România a donat Republicii Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a împărțit comprimatele la centrele de sănătate publică din țară, scrie într-un comunicat al Ministerului Sănătății, din 9 august.

Potrivit ANSP, în caz de accident nuclear cu pericol de contaminare, preparatul de iod stabil va fi administrat, la decizia Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova, care va fi adusă la cunoștința populației prin activarea sistemului centralizat de înștiințare a protecției civile cu indicații concrete prin canalele de radio și televiziune națională.

Specialiștii ANSP au elaborat o instrucțiune cu privire la administrarea preparatelor de iodură de potasiu. Potrivit instrucției, preparatele sunt destinate administrării de către populație din apropierea unui reactor nuclear sau în alte locuri, unde pot avea loc accidente nucleare cu aruncarea iodului radioactiv în aer. Preparatul de iod stabil este destinat pentru profilaxia efectelor iodului radioactiv asupra glandei tiroide.

Totuși, instituția avertizează că utilizarea fără indicații a iodurii de potasiu poate prezenta unele riscuri pentru sănătate prin afectarea funcției glandei tiroide.

De asemenea, Ionel Bălan, directorul adjunct al Agenției Naționale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, a precizat pentru „Gazeta de Chișinău”: „Iodul se administrează doar în cazul când există un pericol iminent ca populația să fie contaminată cu iodul radioactiv și numai atunci când este într-adevăr o avertizare care spune că norul radioactiv se deplasează spre un anumit teritoriu (norul radioactiv trebuie să fie mai aproape de 100 km pentru ca să prezinte pericol de sănătate pentru oameni). Astfel, populația trebuie să consume iodura de potasiu strict sub indicațiile autorităților – IGSU, Ministerul Sănătății, ANSP”.

Măsurile pe care le întreprindem în caz de accident nuclear

Anterior, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a realizat un video, în care a prezentat măsurile în caz de accident radiologic și nuclear. În spot se arată cum poate fi redusă expunerea la radiații, precum și care sunt modalitățile de decontaminare. Potrivit IGSU, cel mai sigur loc într-un astfel de caz este blocul de locuit sau casa. Venind de afară, hainele trebuie scoase și depozitate într-un loc sigur, pentru a evita contaminarea încăperii. De asemenea, este necesară spălarea mâinilor și a feței cu apă și săpun. Pentru a evita pătrunderea prafului contaminat în încăpere, se recomandă închiderea geamurilor.

Valorile fondului gama ambiental sunt în limitele normale

Expertul Ionel Bălan a precizat pentru „Gazeta de Chișinău” că în Republica Moldova, până la momentul discuției, 17 august, nu au fost semnalate depășiri ale valorilor normale ale fondului gama ambiental. Fluctuațiile debitului dozei ambientale gama înregistrate se situează în limitele normale ale fondului radioactiv.

Pe scurt despre centrala Zaporojie

Zaporojie este cea mai mare dintre cele patru centrale nucleare ale Ucrainei. Împreună furnizează aproximativ jumătate din energia electrică a țării. Invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie, a provocat pentru prima dată un război într-o țară cu un program nuclear atât de extins și stabil (AIEA). Cele șase unități ale centralei de la Zaporojie au, în total, o capacitate netă de 5,7 gigawați (AIEA). Prima unitate a fost conectată la rețea în 1984, iar ultima în 1995. Centrala are o importanță strategică pentru Rusia, este amplasată la numai 200 km de Crimeea, anexată abuziv în 2014. Centrala a fost capturată de forțele ruse în martie 2022. Este însă operată de tehnicieni ucraineni, scrie Reuters, citat de Europa Liberă.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE