,,Când îmbrac cămașa națională mă simt împlinită”. De trei decenii, Lidia Obleac meșteșugărește cu iscusință

Satele Moldovei încă mai au străjeri ai autenticului, promotori de valori și meșteri populari înzestrați. Cu fir gros de ață și-a cusut destinul de meșteșugărit Lidia Obleac din satul Negrea, raionul Hâncești. Femeia are 66 de ani, iar jumătate din ei i-a dedicat țesutului, croșetatului și brodatului. Protagonista articolului nostru a contribuit la formarea unui muzeu în satul său natal și a împărtășit îndeletnicirile cu generația tânără. Cinstește tradițiile și obiceiurile strămoșești și încearcă să insufle și altora dragostea față de lucrurile făcute manual.

Am întâlnit-o pe Lidia Obleac într-un atelier din satul Mereni, raionul Anenii-Noi. Meșterița era îmbrăcată într-o cămașă națională cu altiță, o catrință pe potriva elementelor de pe cămașă și cu o basma pe cap, vestimentație de sărbătoare pentru unii, însă ea se simte cel mai bine așa, spune meșterița: ,,Când îmbrac cămașa națională, mă simt împlinită. Când îmbraci o haină din fibre naturale, confecționată cu mâna, știind câte nopți a durat realizarea acesteia… o porți cu drag”.

În fața unor stative vechi de peste o sută de ani, meștera populară își petrece mai toată ziua. Chiar dacă mai are și alte activități prin gospodărie, nu trece o zi fără ca să mai croșeteze ceva sau să vâre acul într-o broderie.

,,Țes doi metri de pânză pe zi. Acum țes pânză pentru cămăși naționale, țes fuste din bumbac și lână, catrințe, fote, prosoape, fețe de masă, țoluri. Ziua țes, seara croșetez sau brodez… dacă îmi pun o lampă mai luminoasă și o lupă. Eu aș petrece tot timpul la stative și făcând lucru manual. Pregătesc ceva mâncare, repede mănânc sau mai gospodăresc prin curte și mă apuc de croșetat sau de brodat”, ne spune Lidia Obleac.

A învățat să croșeteze de la o mătușă, iar țesutul la război l-a învățat de la mama sa: „Dacă greșeam, îmi dădea peste mână ca să fac lucrul cum se cuvine. Mama nu și-a pus scopul ca să mă învețe, dar mă ruga s-o ajut. Ea lua coclețul, iar eu îi dădeam firul ca să-l tragă prin cocleț. Fără ca să vreau, meșteșugul s-a transmis de la mamă la fiică. Când vedeam ce lucruri ies din mâinile noastre, mă motiva să lucrez mai departe.”

Nu s-a gândit vreodată că meșteșugăritul va fi cel care-i va pune pâine pe masă. Femeia ne-a mărturisit că atunci când era mai tânără se gândea că va broda sau va țese doar din plăcere, însă realitatea unor timpuri a făcut-o să-și schimbe ideile.

,,După destrămarea Uniunii Sovietice ne-a fost tare dificil să obținem un post de muncă. Nu m-am gândit niciodată că meșteșugăritul va fi ocupația mea de bază. Pe atunci mă gândeam că o să țes doar din plăcere, dar nu ca să câștig un ban. Dar timpurile s-au schimbat. Neavând o profesie, am fost nevoită să mă apuc de meșterit, așa am obținut un ban și am putut merge înainte. Iar acum sunt la pensie. Nu-mi ajunge pensia, de aceea am hotărât să țes în continuare”, ne-a mărturisit Lidia Obleac.

Protagonista noastră dezvăluie secretele artei țesutului și a brodatului elevilor din Negrea. Ea i-a cultivat generației mai tinere dragostea față de lucrul manual, scop pe care îl mai are și astăzi: „Am fost atentă și m-am străduit să fiu înțeleasă de elevi, ei veneau cu mare drag la cercurile extrașcolare”.

Lidia Obleac a contribuit substanțial la organizarea muzeului din satul Negrea. Meștera a adunat obiecte de la săteni și a donat multe lucruri păstrate de la părinții săi. Pe lângă asta, și gospodăria acesteia este plină de unelte și accesorii de altădată.

,,Câțiva ani în urmă, primarul satului m-a rugat să particip la fondarea unui muzeu în sat, timp de doi ani de zile am colectat obiecte și am ajutat la formarea muzeului satului. Am făcut și acasă un mic muzeu pentru mine, dar și pentru toți cei care o să-mi pășească pragul”, a menționat femeia.

De aproape trei decenii, Lidia Obleac se ocupă de ceea ce îi place și o pasionează. Deși are câteva zeci de ani de experiență, se mai întâmplă ca stativul sau ața să nu asculte de meșteriță, dar ea le găsește ,,ac de cojoc”.  Este o muncă migăloasă, fără atenție sporită lucrarea nu iese cum trebuie, recunoaște meșterița:  ,,Găsesc modalități de a rezolva micile probleme. De exemplu, dacă se mai rupe câte un fir, trebuie să știi exact cum să-l legi, pe unde să-l treci”.

Mai în glumă, mai în serios, femeia ne-a spus că dacă vrea să meargă munca strună trebuie să fie calmă și să aibă grijă cum lucrează la stative.

,,Dacă am scăpat suveica jos, înseamnă că țesătoarei îi este foame, e ora mesei. Nu se mănâncă atunci când stai la stative căci se încâlcește ața sau se rup firele”, ne-a spus meștera râzând.

Lidia Obleac se declară un om împlinit, un om căruia îi place ceea ce face și continuă să se dezvolte. Chiar dacă bani ies puțini, ținând cont de munca depusă, meștera este motivată de oamenii care îi apreciază lucrările și efortul.

„Unele lucrări le mai vând pe la târguri, festivaluri. Meșterii populari sunt bucuroși atunci când lumea se apropie și vede ceva frumos și autentic. Nu acoperim cheltuielile cu banii de pe lucrurile pe care le vindem, dar mai ieșim în lume, ne mai întâlnim cu oamenii, mai schimbăm o vorbă. Mă motivează să-mi fac treaba atunci când văd că tineretul este interesat de lucrări manuale. Și de fiecare dată vreau ceva mai mult, mai frumos. Rezultatul mă face să perseverez”, ne-a comunicat meștera.