Război în Ucraina// Zece bărbați ucraineni au încercat să traverseze ilegal frontiera de stat. Unul s-a înecat în Nistru, iar soarta a cinci ucraineni este necunoscută 

172
0

În noaptea de 24 spre 25 iunie 2024, un grup de zece bărbați ucraineni, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, au încercat să traverseze ilegal frontiera de stat, peste râul Nistru cu ajutorul unei bărci, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Recruții ucraineni, prin intermediul unei aplicații telefonice, au avut o înțelegere prealabilă cu un grup de persoane, cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, care contra sumei de 10 000 dolari SUA per persoană, urma să-i treacă râul Nistru cu ajutorul unei bărci, pe direcția localităților Serebria (Ucraina) – Vălcineț (Republica Moldova), regiunea de Nord a țării.

Mijloacele financiare au fost transferate organizatorilor de pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul unui portmoneu electronic și numerar.

Astfel, în timpul pregătirii pentru traversarea râului, cetățenii ucraineni care așteptau pe malul ucrainean transportatorii, care urmau să-i preia, au fost observați de către grănicerii ucraineni. Ultimii, au întreprins măsuri de stopare și reținere a persoanelor pe teritoriul Ucrainei, efectuând împușcături de avertizare.

Ca rezultat al măsurilor întreprinse de către grănicerii ucraineni, trei persoane au fost reținute, o persoană s-a înecat, iar un cetățean ucrainean a reușit să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova. Soarta celorlalți cinci ucraineni nu este cunoscută. Din declarațiile persoanei care a reușit să ajungă în Republica Moldova prin înot s-a stabilit că transportatorii cu barca, erau cetățeni ai Republicii Moldova, aveau cagule pe cap. Ultimii văzând că au fost depistați de patrula ucraineană, pentru a evita reținerea lor, nu le-a permis refugiaților îmbarcarea în barcă lovindu-i cu pumnii și cu picioarele. Scopul era deplasarea rapidă pe teritoriul Republicii Moldova.

La 25 iunie 2024, ofițerii de investigații a DR Nord a IGPF în comun cu ofițerii SPIA, sub conducerea Procuratura raionului Ocnița s-au deplasat pe segmentul unde a avut loc incidentul care s-a soldat cu un deces, efectuând un șir de măsuri orientate spre acumularea și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Pe cazul dat a fost pornită cauza penală, conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 362/1 alin.3), lit. a) ,,migrație ilegală” din Codul penal al Republicii Moldova.

În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate, s-a stabilit că unul din organizatorii principali, cetățean al Republicii Moldova, deține și cetățenia Ucrainei.

Ca urmare a documentării și acumulării probatoriului, la 25 și 26 iunie 2024, au fost desfășurate mai multe percheziții la domiciliile și automobilele personale ale bănuiților, fiind depistate și ridicate mijloace de probă care au relevanță cauzei penale.

Urmare a acestora o persoană a fost reținută pentru 72 ore, iar în privința a doi bănuiți sunt întreprinse acțiuni procesuale în stare de libertate.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE