Președinta Maia Sandu a participat la Recensământul populației și locuințelor 2024 și i-a îndemnat pe toți cetățenii să participe, să fie amabili cu recenzorul și să răspundă corect la întrebări.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEȘefa statului a menționat că rezultatele colectate de Biroul Național de Statistică vor ajuta statul să distribuie resursele corect și în funcție de necesități.
„Recensământul se desfășoară o dată la zece ani și ne ajută să aflăm câteva informații utile: cât de mare este populația țării, câți oameni trăiesc în diferite localități, câte case sunt conectate la gaz, apă și canalizare, ce ocupație și nivel de studii au cetățenii și altele”, a precizat Președinta Maia Sandu.
Maia Sandu a mai specificat că informațiile colectate sunt confidențiale și protejate prin lege.
De asemenea, Președinta Maia Sandu a menționat că recenzorii vor bate la ușile cetățenilor până în data de 7 iulie și că interviul durează aproximativ zece minute.
„Le mulțumesc tuturor recenzorilor pentru efortul imens și răbdare. Le mulțumesc tuturor cetățenilor care participă la recensământ și înțeleg că astfel contribuim cu toții la îmbunătățirea condițiilor de viață în Moldova. Participă la recensământ! Fiecare om și casă contează!”, a mai punctat șefa statului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE