Birourile a doi angajați ai IMSP Spitalul Raional Orhei au fost percheziționate astăzi, 27 mai 2024, de ofițerii CNA și procurori în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupție, informează CNA. Potrivit sursei citate, șefa secției consultative și un medic narcolog sunt cercetați în cel puțin 15 episoade de corupție sistemică, manifestată prin pretinderea și primirea mijloacelor financiare ce nu li se cuvin pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit probelor acumulate, bănuiții ar fi intervenit, contra unor sume ilicite care variau între 800 și 1500 de lei, pentru a grăbi procesul de eliberare a adeverințelor medicale a conducătorilor de vehicule și candidaților pentru obținerea permisului de conducere, precum și altor tipuri de certificate medicale fără prezența fizică a solicitantului.
Angajații IMSP Spitalul Raional Orhei au fost citați la sediul CNA pentru a fi recunoscuți și audiați în calitate de bănuiți în comiterea infracțiunii de corupere pasivă în circumstanțe agravante, conducerea urmăririi penale fiind asigurată de către Procuratura mun. Chișinău.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE