Curtea de Conturi va fi supusă auditului financiar extern

450
0

Membrii Comisiei de control al finanțelor publice au aprobat, la ședința din această săptămână, caietul de sarcini pentru achiziția serviciilor de audit financiar extern al situațiilor financiare ale Curții de Conturi. Auditul extern va fi realizat pentru perioada anilor 2019-2023, în conformitate cu standardele recunoscute internațional, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, Parlamentul urmează să selecteze o organizație de audit independentă. Unul dintre criteriile de selectare ale organizației de audit va fi cel mai bun coraportul preț-calitate.

Președinta Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a menționat că în bugetul Parlamentului pentru anul curent au fost prevăzute mijloace financiare pentru realizarea auditului financiar extern al Curții de Conturi. „O astfel de practică a avut deja loc în cadrul Curții de Conturi, când a fost realizat auditul situațiilor financiare pentru anii 2016-2019”, a declarat Tatiana Cunețchi. Caietul de sarcini elaborat urmează a fi prezentat Secretariatului Parlamentului pentru demararea procedurii de achiziție publică.

Auditul extern al situațiilor financiare ale Curții de Conturi presupune examinarea veridicității rapoartelor financiare privind executarea bugetului Curții de Conturi pentru anii 2019-2023, corespunderea acestuia cu reglementările de raportare financiară în sectorul bugetar, precum și conformitatea operațiunilor economico-financiare efectuate.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE