Cu referire la Summitul de astăzi, expertul în relații internaționale, Comunitatea WatchDog.MD, Grigore Guzun, susține că „pentru R. Moldova nu contează dacă negocierile se deschid acum sau în primăvară, pentru că procesul este unul lung, iar aceste două luni nu rezolvă nimic. Cel mai important e să înțelegem că Uniunea Europeană are deja o atitudine foarte serioasă în privința R. Moldova. Nenumărate vizite au avut loc la Chișinău cu demnitari de rang înalt, care ne susțin în parcursul nostru.”
Potrivit lui Grigore Guzun, obținerea statutului de candidat, anul trecut, deja este un câștig imens pentru noi, iar deschiderea acestor negocieri nu este decât o chestiune de timp.
„Acest timp noi îl putem folosi în favoarea noastră pentru a ne concentra eforturile pe reformele care le avem de făcut până atunci.”
Expertul WatchDog spune că „Summitul de astăzi este un exercițiu al democrației reale. UE este compusă din mai multe țări, fiecare are o opinie, dreptul la vot, iar dacă există dispute între ei pe anumite chestiuni acesta este un lucru normal. De asta și Uniunea Europeană este spațiul democrației. Prin urmare, nu trebuie să fim surprinși că, în democrația modernă, termenele pot fi modificate. Nu este un lucru deloc înfricoșător pentru noi”.
Guzun mai spune că, în prezent, pe unele canale pe telegram moldovenești apar deja postări care spun că totul este pierdut și Uniunea Europeană ne-a abandonat, iar în următoarele zile aceste postări se vor înmulți.
„Asta este manipulare și o continuare a campaniei Kremlinului de discreditare a cursului Moldovei în UE. Cetățenii trebuie să fie foarte atenți din care surse se informează și să aibă încredere doar în sursele oficiale de informare – în cazul nostru, în președinte și în guvern.
Având în vedere ceea ce a afirmat deja prim-ministrul Ungariei Orban, putem spune totuși că dacă deschiderea negocierilor este amânată, aceasta nu înseamnă anularea extinderii UE, și important, nu este un refuz pentru Moldova, ci o amânare până în primavară. Până atunci trebuie să continuăm să ne pregătim temele pentru primăvară – este un timp foarte scurt.”
Consiliul European se reunește astăzi la Bruxelles. Pe parcursul zilelor de 14-15 decembrie 2023, liderii UE vor aborda mai multe probleme de actualitate și de importanță majoră, informează consilium.europa.eu.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE