„Când am o clipă liberă, gândul meu revine la tine…”

545
0
Vasile Vasilache în curtea casei din strada Livezilor 6, anul 1976. Fotografie din arhiva familiei Vasilache

Scrisoare din cartea Post-restant. Corespondența lui Vasile Vasilache cu Marianna Lomako, vol. II, în curs de apariție la Muzeul Național al Literaturii Române. 

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

9 iulie 1979, ora 22.30

Vasile Vasilache în grădina casei din strada Alexei Șciusev 79, anul 2006. Fotografie de Nicolae Răileanu, MNLR

Draga mea!

Ei!! Eu SIMT oricum toate astea, ai cumva îndoieli că te afli înlăuntrul meu precum fătul în pântecul mamei?! Veneam de la poștă cu TREI scrisori… Le citeam fără ochelari – și, ca să ții bine minte asta – și să te minunezi de-a pururi: singurul lucru ce-l deslușesc lesne și simplu… și fără ochelari sunt răvașele tale. De unde îmi recapăt VEDEREA?! Atunci deslușesc de îndată totul, vederea devine „normală”… Să mori de râs, nu alta!… Mă sperie această schimbare, dar îmi și vine să râd. Mergeam pe drum, desfăceam la întâmplare prima scrisoarea care mi se nimerea… și le citeam una după alta… într-un cuvânt, mergeam, citeam… și pe semne am rătăcit mult timp așa… vreo câteva cunoștințe m-au salutat… eu mă opream din lectură… le răspundeam zăpăcit la binețe, și tot am mers așa mult citind răvașele tale… că nici n-am luat seama… când s-a dezlănțuit furtuna? O ploaie mare, repede, astfel încât strada S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN RÂU, mașinile s-au oprit, iar mie știi ce gând mi-a venit: „Niciodată nu i-am vrut Mașei vreun rău… Acum lasʼ să-mi fie mie rău mai degrabă, adică dacă e să aleg între binele ei și întru paguba mea, eu Vasile o aleg pe a doua! Voi proceda mereu anume așa, mă voi ruga acestei stări înălțătoare cu aerul său RAREFIAT, DE MUNTE, UN AER inaccesibil (multora!) și în care planează asemenea unor șoimi inimile noastre flămânde!…”.

Uite-așa!… Și te rog, ai în vedere, dacă consideri că eu nu te înțeleg, să știi că un altul, niciodată, niciunde (nici chiar pe ceea lume), nu te va înțelege!… Tu abia acum ai devenit matură!… Tu abia acum… Dar, aici, păstrăm tăcere!… Sunt cu tine… De fiecare dată, când am o clipă liberă, gândul meu revine la tine… Cred că de aici vine neliniștea ta! Căci în aceste ceasuri, când mă plimb… și cuget… și fac mărturisiri către mine (către tine)!… Principalul e să tragem adânc aer în piept… să ne potrivim… să ne potolim bătăile inimilor…, căci suntem împreună, suntem dedați muncii, după care vine odihna, zilele libere… și din nou în aceste zile vom lucra împreună! Chiar de sâmbătă am reluat regimul meu obișnuit: alergări de la șapte dimineața… la masa de scris de la 11 etc.! Dar ne vom revedea! Neapărat ne vom revedea în august, după ce voi aduce căsuța într-o stare cât de cât locuibilă. Atunci te voi chema la mine, buna mea!  Sau trag eu o fugă până la tine! Iar faptul că visezi mereu Chișinăul are o explicație simplă: iar îmi dă târcoale gândul să te aduc încoace! Ăsta-i visul… asta-i tălmăcirea lui… Dar, cred că mă înțelegi, urmează rutina, proza vieții. Unde vom locui, găsirea unui loc de muncă. Îmi doresc să stăm și să muncim doar împreună, înțelegi?

… Ai dreptate când zici: mai întâi schițezi planul general! După care aduni sensurile și „farafastâcurile” artistice… Atunci apare arcul – și ceasul prinde  „a ticăi”!… și în pernă – vom auzi bătaia inimii, care va întruchipa buna-cuviință și conștiința – și pieptul femeii… Yes?

Asta e, și iartă-mă… Noapte bună, draga mea, e deja ora 23 și 20 min. – îmi iau rămas bun până mâine…, căci mai am a-ți spune încă multe lucruri importante!… Și concrete, și generale, și din partea lui… Lev Nicolaevici, care acum ne-a devenit prieten și tovarăș!

…Nu mă prinde somnul și pace!… Așadar, chinuindu-mă să adorm, mi-am amintit cum ți-am mărturisit TOTUL, în acele minute-clipe, la hotarul dintre trezie și somnie: „Te poți bizui oricând pe mine…” – mi-au venit în minte și multe-multe alte amănunte, până și acel „Vai, că prostuț mai ești, Vasenka!” Și sunt cam prostișor, de bună seamă!.. Și chiar pe loc m-am întrebat: dar cine afirmă contrariul? Glasul meu lăuntric!.. El e plin de înțelepciune! Că el m-a trimis din Ialta către str. Morozov, apoi la Moscova!… Apoi m-a îndemnat să conlucrăm… Acum, aștept de la el să-mi dea alte „imbolduri”, cred că acest glas e un daimon care nu m-a dat de sminteală niciodată, – e mult răbdător, nu-mi dă zor și nici nu mă sâcâie… Ba chiar are o reacție întârziată, nițel!… De la el aștept… Mă înțelegi? Ne vom supune lui, împreună, iar pe Lev Nikolaevici îl vom lua într-ajutor. La 62 de ani, ne îndrumă.

Să păstrăm acest sentiment, să-l închidem în noi acest sentiment, ca pe un abur, ca pe apă, și să-i dăm drumul doar pentru a acționa cilindrul, roțile. Ajută-mă, părinte!” – zice Tolstoi… Eu, în acest ceas, repet împreună cu el această zisă, la fel și tu. Cred că repeți odată cu mine: „Ajută-mă, părinte!.. Gândurile noastre sunt curate… și, împreună cu ele, suntem gata să coborâm și în mormânt, să stăm drepți și la judecata cea de obște!..”

Una din trăsăturile urâte, cuprinse în „primul volum” al vieții noastre în comun a fost „necuviința”, o „sfidare” a tot și a toate! atotputernicia acesteia! După cum se vede, acest „inel” în care am fost prinși s-a rupt… și ne-a opărit cu aburul său… am fost loviți drept în frunte de „Atotputernicia” sentimentului, de mândria nemăsurată, ne-a umplut ființa cu „gaze explozive și fum de candelă… și, deodată!.. apare ura!” În general sunt două feluri de sentimente: unele ard și devorează , altele, luminoase, revărsându-se între cer și pământ…

Ne aflăm, acum, într-o poziție favorabilă, adică în zona celui de-al doilea – s-ar părea că ne-am pierdut chiar și propriile umbre! Hai să ne desfătăm cât mai mult anume în acest spațiu mirific… Hai să încercăm înălțimile pe care le putem atinge, cât mai mult și cât mai departe (până ne-o suna scândura! – numai că, de ce zis-ai tu deocamdată? Deși… parcă aș pricepe!..).

Of! E de acum ora 1.20, din 10 iulie. Atât!

… E dimineață: am alergat, am dejunat. Am o scrisoare de la Nic. (Nicolae Romanenco, istoric literar, reprezentantul Uniunii Scriitorilor din Moldova la Moscova – nota trad.) în care mă anunță că figurez în planul editorial pentru anul 1981 de la Sovietski pisatel. A primit aprobarea șefului de redacție. Trebuie să ne grăbim, și tu și eu. Să reușim să includem în volum încă două povestioare, a câte patru coli fiecare. Ar putea fi Aviata și Filea și încă una, la care acum „muncesc din greu”. Nic. Nic. insistă să ducem la capăt, împreună cu Vadim, partea a doua a Basmului… Avem termen un an, dar Vadim… știi și tu cum e Vadim… Mai multă nădejde am în tine!.. Așa că dă-i zor!.. Deocamdată, culegerea va cuprinde: Izvodul…, Elegia, Muta și oglinda și încă 3-4 povestioare, din „trecut”, pe care n-aș vrea să le includ… Cam 10-11 coli. Sunt programat cu 15-16 coli. Cred că, într-un an, am mai putea găsi două nuvelete bunicele?!

Gândește-te la ce ți-am spus și… sprijină-mă!

Iacătă-i-s – în rostirea și graiul popular înseamnă – „вот они где!”

o mână-două de făină (pentru mămăligă) – „пара горстей муки”…

[…].

Nicolae Romanenco și Vasile Vasilache la Congresul VII al scriitorilor din Moldova, 1985. Fotografie de Nicolae Răileanu, MNLR

 

Da, aș mai vrea să-ți spun: „Când îs cu tine nu mă mai satur de vorbă!” Prima: am dormit prost: „eram agitat” – Tolstoi zice: „chinuit”! Apoi gândul că tu „suferi” – nu-mi place că sunt departe de tine… Apoi… ești încă prea tânără. Sau poate că nu ești curat-crezătoare în mine!… Ia aminte, te rog!..”

A doua: un sentiment este atotputernic, dacă știi să renunți la multe: când subiectul e gata să se sacrifice în numele sentimentului însuși… Adică, astfel te împaci cu soarta – în acest caz Oedip e mai presus decât toți zeii! Mă înțelegi? Aceasta e starea mea actuală… Starea lui Serafim, la care puțini ajung și o înțeleg; iar dacă reușesc s-o atingă, devin de neînfrânt… Tu ești cea care mi-a vorbit despre infantilismul lui Hem? Dacă Romeo ar fi spus: „Doamne, sunt gata să-mi port crucea aici pe pământ fără de Julieta… Nu Te voi lăsa să triumfi!..” Atunci Julieta s-ar fi trezit din somn! Prin urmare, ceea ce contează este să nu fim „infantili”…

Da, i-am expediat o scrisoare directorului din Koktebel, i-am trimis și două sticle de vin cu un chișinăuian de-al nostru care avea drum încolo cu mașina! (Într-un moment de slăbiciune, mai n-am urcat și eu în mașină, să vin la tine, dar m-a oprit același gând: „NU FI INFANTIL!”…)

Am mai plătit și jumătate din costul căscioarei, adică 1000 de ruble. Căsuța necesită reparații… mai trebuie să și scriu… Te sărut, cafeaua se răcește, la treabă!

Al tău V. (of!)

Nicolae Romanenco și Victor Vasilache, Moscova, 1986. Fotografie din arhiva MNLR

Traducere de Victor Vasilache

Rubrică susținută de Cezaria Vasilache, muzeograf, MNLR

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE