Comisia Națională pentru Integrare Europeană a aprobat Planul pentru limitarea influenței excesive a intereselor private (deoligarhizare) 

408
0

Astăzi s-a întrunit Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), prezidată de șefa statului. Membrii Comisiei au trecut în revistă progresele înregistrate în realizarea recomandărilor Comisiei Europene, reflectate în raportul instituției din 8 decembrie, informează serviciul de presă al președinției. 

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Participanții la ședința CNIE au aprobat un Plan pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice (Plan de deoligarhizare), care face parte din cele 9 recomandări ale Comisiei Europene. Planul prevede excluderea lacunelor normative și deficiențelor practice, astfel ca instituțiile și resursele statului să nu mai poată fi utilizate în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, conform planului, va exista un mecanism de monitorizare periodică a realizării măsurilor propuse de către instituțiile publice.

Cei prezenți au discutat și care sunt următorii pași către îndeplinirea completă a tuturor recomandărilor Comisiei Europene. Totodată, au vorbit despre eforturile diplomatice în ajunul ședinței Consiliului European din 14-15 decembrie pentru a promova inițierea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE