Minsterul Educației a lansat concursul de selectare a evaluatorilor pentru 67 de titluri de proiecte de manuale școlare

301
0

Ministerul Educației și Cercetării a lansat un nou concurs de selectare a evaluatorilor pentru 67 de titluri de manuale care urmează să fie editate pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către secretarul de stat Galina Rusu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Selectarea candidaților se va desfășura pe principii de profesionalism, transparență, nediscriminare și echidistanță. Fiecare proiect de manual va fi evaluat individual de fiecare membru al unui grup de 3-5 evaluatori, selectat de Consiliul Național pentru Aprobarea Manualelor.

,,Ministerul Educației și Cercetării își propune implicarea în procesul de evaluare a celor mai experimentate și calificate cadre didactice, care să selecteze cele mai bune manuale, dar și să contribuie la asigurarea calității acestora. Invităm toți profesorii, care își doresc manuale interesante, moderne, captivante, să depună dosarul de participare la concursul evaluatorilor de manuale și să contribuie, astfel, la asigurarea unui proces educațional de calitate”, a menționat Galina Rusu.

Evaluarea proiectelor de manuale se va face în conformitate cu 9 criterii: corespunderea conținutului proiectului de manual cu prevederile curriculumului; caracterul nediscriminatoriu; corectitudinea metodico-științifică a conținutului; orientarea metodologică și organizarea procesului de predare-învățare-evaluare; structurarea conținutului; legăturile inter/transdisciplinare; calitatea ilustrațiilor, cromaticii şi a design-ului (culori, desene, diagrame, scheme etc.); calitatea tehnoredactării; corectitudinea lingvistică și accesibilitatea limbajului.

Dintre cele 67 de titluri, care vor fi evaluate și, respectiv, achiziționate, 4 sunt pentru învățământul primar, 49 – pentru ciclul gimnazial și 15 – pentru ciclul liceal. În perioada imediat următoare, Ministerul Educației și Cercetării va lansa achiziția a încă 13 titluri de manuale școlare.

Menționăm că pachetul curricular pentru cele trei cicluri școlare – primar, gimnazial și liceal conține 197 de titluri.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE