Maria Șleahtițchi este noul membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al furnizorului public național de servicii media. Candidatura sa a fost desemnată de Parlament în ședința plenară de astăzi. Proiectul de hotărâre a fost votat de 54 de deputați.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEMaria Șleahtițchi este conferențiar universitar și scriitoare. Din anul 2019 și până în prezent, ea este directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române.
Candidatura Mariei Șleahtițchi a fost selectată în urma concursului organizat de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, la care au depus dosarele două persoane. Maria Șleahtițchi a întrunit toate condițiile și a fost admisă la proba interviului.
Potrivit legislației, Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova” este constituit din șapte membri – trei dintre ei sunt propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și opoziției, iar patru membri sunt propuși de organizațiile societății civile. Aceștia sunt desemnați de Parlament, pentru un singur mandat de șase ani.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE