Închisoare de până la 15 ani pentru șoferii în stare de ebrietate care au provocat accidente soldate cu vătămarea gravă a sănătății sau decesul persoanei

381
0
Se înăspresc pedepsele pentru șoferii care conduc în stare de ebrietate și provoacă accidente rutiere. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost examinat de membrii Comisiei juridice, numiri și imunități și ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Proiectul de lege, elaborat de un grup de deputați are scopul de a stabili un mecanism de a combate fenomenul conducerii mijloacelor de transport în stare de ebrietate. Autorii documentului propun modificarea Codului penal, astfel încât șoferii beți care au provocat accidente rutiere sau cei care au părăsit locul accidentului să nu poată beneficia de pedeapsă mai blândă, prin liberarea de răspundere sau de pedeapsă penală. Totodată, în cazul în care aceștia își vor recunoaște vina, vor putea beneficia doar de reducerea prevăzută de lege a limitei maxime a pedepsei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

De asemenea, se va majora termenul de închisoare de până la 15 ani pentru șoferii în stare de ebrietate care au provocat accidente soldate cu vătămarea gravă a sănătății sau decesul persoanei. Persoanele care se aflau în stare de ebrietate atunci când au săvârșit accidentul rutier și au părăsit locul faptei, nu dețineau permis de conducere sau erau privați de dreptul de a conduce mijloace de transport vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Autorii documentului mai propun completarea Codului contravențional cu o prevedere prin care se stipulează că șoferii care au fost depistați în stare de ebrietate la volan de două sau mai multe ori pe parcursul aceluiași an să fie exceptați de dreptul de a achita jumătate din valoarea contravenției.

Potrivit datelor statistice, în anul 2022, din vina șoferilor beți s-au produs 299 de accidente rutiere, în care au murit 24 de persoane, iar 143 s-au ales cu diverse traumatisme.

Proiectul de lege va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE