Maia Sandu: „Republica Moldova are deja acces la platforma comună a UE pentru achiziționarea gazelor, ceea ce înseamnă că pot fi accesate surse noi de gaze la prețuri competitive”

414
0

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost ieri, 12 octombrie, la Chișinău. Șefa statului a declarat că această vizită reprezintă un puternic semn de sprijin pentru eforturile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. „I-am reconfirmat Președintei Comisiei Europene că țara noastră face tot ce îi stă în putință pentru a îndeplini toate angajamentele pentru a începe negocierile de aderare cât mai curând posibil”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Președinta a mai menționat că susținerea Uniunii Europene înseamnă beneficii concrete. De la 1 ianuarie, cetățenii moldoveni vor putea vorbi mai ieftin la telefon atunci când vor călători în statele Uniunii Europene. De asemenea, Republica Moldova are deja acces la platforma comună a UE pentru achiziționarea gazelor, ceea ce înseamnă că pot fi accesate surse noi de gaze la prețuri competitive. „În ultimele două ierni, ajutoarele UE ne-au permis să acordăm compensații la plata facturilor la energie cetățenilor cu venituri modeste. Acest ajutor va continua”, a spus șefa statului.

Tot astăzi, la Președinție a fost semnat un amendament la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene și Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Prin acest amendament, până sfârșitul acestui an, vor fi debursate 105 milioane de euro din pachetul de asistență de 250 milioane de euro anunțate anul trecut. Banii sunt destinați Fondului de reducere a vulnerabilității energetice prin care sunt acordate compensațiile la facturi în sezonul rece.

„Sprijinul Uniunii Europene în acești ani grei a dovedit – și dovedește în continuare – că solidaritatea reprezintă temelia pe care s-a constituit și funcționează UE. Ne dorim mult să facem parte din această comunitate, în care țările sunt solidare unele cu altele, și să contribuim la promovarea acestor valori pe care le împărtășim”, a conchis Președinta Maia Sandu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE