Sala cu Orgă celebrează cei 45 de ani de la inaugurare cu un concert festiv, care va avea loc în data de 21 septembrie, ora 18:00. Evenimentul va da tonul stagiunii concertistice 2023-2024 de la Sala cu Orgă, care se va desfășura sub semnul acestei aniversări, dar și a celor 35 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de Cameră.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn realizarea concertului vor fi implicate formațiile artistice ale instituției: Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan. În calitate de solistă-invitată va fi o artistă de talie mondială, strălucita pianistă Polina Osteinskaya, o prezență aclamată pe cele mai importante scene internaționale.
Programul concertului va include o premieră la Chișinău – ”Dettingen Te Deum” de G. F. Händel și celebrul concert nr. 24 pentru pian și orchestră, KV 491, de W.A. Mozart.
Primul concert în Sala cu Orgă a avut loc pe 15 septembrie, 1978. În concertul de inaugurare, când orga a răsunat pentru întâia oară la Chișinău, au participat soliștii: soprana Maria Bieșu, violoncelistul Ion Josan, organista Svetlana Bodiul, precum și Capela Corală ”Doina”, condusă de Veronica Garștea.
Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Sălii cu Orgă și online, pe www.iticket.md. Prețul variază de la 100 la 250 lei.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE