Agricultorii au primit subvenții de peste 1 miliard și 93 de milioane de lei. 100 milioane lei au fost direcționate pentru revitalizarea sectorului zootehnic

528
0

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare informează că, până azi, pe conturile agricultorilor au ajuns peste 1 miliard și 93 de milioane de lei, cu 17% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit ministerului de resort, din suma respectivă 86% (934,6 mil. lei) au fost direcționate către fermieri; 12% (138,6 mil. lei) către APL; 2% (19,7 mil. lei) contribuția statului la Fondul viei și vinului.

Potrivit datelor AIPA, cei mai mulți agricultori investesc în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, ce reflectă 18% din valoarea subvențiilor achitate sau circa 200 mil. lei.

Suma de circa 213 mil. lei este acordată pentru rambursarea ratei la creditele accesate. Pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till, statul a contribuit cu 160 mil. lei. Circa 10% din suma subvențiilor achitate sau 100 mil. lei au fost direcționate pentru revitalizarea sectorului zootehnic. La fel, agricultorii au mai solicitat subvenții pentru înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive, ceea ce în cifre constituie circa 96 mil. lei.

În prezent, AIPA are în proces de examinare 704 dosare dintre care 294 sunt în dificultate de a fi examinate și fermierii sunt informați pentru a completa dosarele cu informația adițională.

Menționăm că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură este în plin proces de recepționare a cererilor pentru subvenționarea măsurilor complementare. Astfel, până la 30 septembrie curent, fermierii pot depune cereri de solicitare a subvențiilor pentru următoarele măsuri: stimularea accesării creditelor investiționale sau pentru mijloace circulante; stimularea activităților de promovare; stimularea utilizării sistemelor de irigare; dezvoltarea agriculturii ecologice; implementarea bunelor practici agricole; defrișarea plantațiilor multianuale; servicii de consiliere și formare în agricultură; stimularea asocierii în grupuri de producători.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE