Soarta lumii umblă cu cămașa ruptă

1183
0
Elena Bontea (1933) Portretul scriitorului Anatol Codru, 1988 Ulei/ pânză, 99 x 79,5 cm Colecția Arte plastice, nr. inv. 2481, MNLR

Un portret în piatră? Nu. Elena Bontea ni-l prezintă în ulei pe pânză… un portret al unui tânăr care era pe atunci, în anii ’80, Anatol Codru, – poet, eseist, scenarist şi regizor, dar şi litograf. În cartea Întâmplarea mirării avem dovada. Poetul îşi ilustrează grafic câteva pagini.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe mine, domnule, nu mă poţi scoate/ Cu una cu două din Durere./ Uite, că am intrat până la sorţi,/ Uite, cu tot trupul,/ Uite, cu tot sufletul,/ Să-ţi demonstrez minunea maximă/ A îndurării de Tine./ Tu ce crezi, domnule, că e o glumă/ Moartea continuă a învierii noastre pe tot cuprinsul,/ Pe toată singura dată a timpului,/ Să ne aducem aminte că suntem/ Legați unul de altul prin plăcerea/ Deosebirii ce există între noi?…

Artista Elena Bontea ni-l prezintă plin de seninătate… poate chiar cu o uşurătate… dar din piatră. Zid solid în spate, casă de piatră în față… pentru că în astea se înglobează, în ele se conține, se găsește toată lumea… lumea nemărginită a unui poet care a făcut poezie din piatră.

Anatol Codru la o întâlnire cu cititorii de la fabrica „Steaua Roșie”. Chișinău, 11 septembrie 1975. Fotografie din arhiva MNLR

Piatra… piatra de temelie, piatra de hotar, piatră de colț, piatră unghiulară, piatră de moară, piatră funerară, piatra de încercare, epoca de piatră, piatra iadului, piatră de piatră, piatra but, piatră de alaun, piatră de var, piatră vânătă, piatră-acră, piatră prețioasă, tare ca piatra, de-i scapără pietrele, de crapă pietrele, piatră în casă, piatră pe inimă, inimă de piatră, oglindă de piatră, orgă de piatră, portret în piatră, îndărătnicia pietreipiatra de citire…

Piatra în sân, picioare de piatră, din piatră seacă, carul în pietre, numără pietrele… Pietrele rămân… precum şi versurile lui Anatol Codru – poetul pietrei, poetul de piatră. Eu nicicând nu scriu cuvinte,/ Eu gândesc aceste pietre… Și recunoaște că: Sunt dat cuvântului drept hrană… Cu rugămintea timidă: Piatră, nu mă fă statuie,/ că rămân al nimănuia.  

Apoi o altă destăinuire: Deci, repet: eu strig tăceri/ Eu nu zic, eu tac păreri,/ Eu insist, implor și cer/ În tăceri modificări.

Anatol Codru la muzeul scriitorului ucrainean Ivan Nechuy Levytsky. Stebliv, reg. Cerkasî, Ucraina, 4 martie 1980. Fotografie din arhiva MNLR

A muri de probă… oare cum şi-a imaginat poetul această probă? Unul care trăiește adevărat nu mai poate muri de probă… nu poate lăsa să-i treacă timpul pe lângă sine… nici pentru că vine cu jurământul: Îți jur că mă voi naște numaidecât,/ Că îmi voi lua cu mine drept avans/ Şi o parte din moarte,/ Că am şi oficiat deja o înviere pe măsură. Pentru că, vezi tu, calea noastră şi Noi, Omule, curgem în Ora cea Mare! 

În prefața la Orga de piatră Lucia Țurcanu menționează că Anatol Codru a știut să se impună prin metaforele ce rezultă din îmbinarea inedită dintre mitemele tradiționale și conceptele moderne, dintre lirismul baladesc şi poezia emoției filtrate intelectual.

Bate frig de la origini,/ Cerul scapără polei,/ Şi-o să-ncep şi eu a ninge/ Peste toți străbunii mei…// Şi va fi întruna timpul,/ Şi de pretutindeni – eu,/ Şi va fi atât de simplu,/ Şi va fi atât de simplu,/ Parc-a nins cu Dumnezeu!…

O plimbare pe bulevardul Neva din Sankt Petersburg. Anatol Codru cu soția Ecaterina și Constantin Condrea.

Poetul caută în altfel de adâncuri, caută să vadă nevăzutul și zice:

Din timpuri postume,/ Din foarte pustiu/ Devremele-n lume/ Venise târziu./ Veni să ne-mbie/ Şi să ne-mpresoare/ Mai mult ca vecia/ Uitarea cea mare -/ Ş-o știm că-i de piatră/ Și mult înainte/ De peste moarte/ Aducerea-aminte… 

Metafora de predilecție a lui Anatol Codru este cea revelatoare, o metaforă-viziune sau iradiant-dinamitardă, afirmă calificativ Arcadie Suceveanu. 

Poetul declară că Soarta lumii umblă cu cămașa ruptă… Vreau să întreb: nu-i așa că la zilele noastre se referea? Nu-i așa că Poetul era profet? Noi credem în profeți la fel cum credem și în poeți.

Fără îndoială că fiecare dintre noi/ merită o moarte cât de cât veșnică / pentru început, bineînțeles.

Cine ar îndrăzni azi să-l contrazică?

 

Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf, MNLR

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE