Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, susține, într-o postare scrisă pe pagina sa de socializare, că în Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău și per sistem urmează implementarea mai multor protocoale pentru a face front comun în lupta împotriva terorii.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEMai mult, Vasiloi anunță că, după atacul de la aeroport, din 30 iunie curent, „se impun decizii de intervenție pe structură, astfel ca să asigurăm o componentă de pregătire antiteroristă a personalului care va deveni una prioritară – viața polițiștilor și polițistelor de frontieră și a cetățenilor, aflați în tranzit prin punctele de frontieră, trebuie protejată cu orice preț”.
Începând de luni, 10 iulie 2023, ofițerii implicați în curs vor fi dotați cu echipamente și armament modern, anunță șeful Poliției de Frontieră.
Rosian Vasiloi susține că „până în 24 februarie structura organizatorică a Poliţiei de Frontieră a Republicii Moldova a fost făcută pentru funcționarea pe timp de pace. Analiza de după 24 februarie a permis modificarea structurii astfel ca să putem face față situației cu război la frontiera de stat, fiind aprobată o nouă structură. În acest sens, au fost formați instructori în pregătire specială și, în prezent, pe toată frontiera avem pregătiți mai mulți polițiști de frontieră.”
Șeful Poliției de Frontieră menționează că au fost dispuse măsuri per sistem de accelerare a perfecționării, pregătirii militare a cadrelor proprii și a dotării acestora cu echipament modern care să facă față amenințărilor teroriste.
„În toate aceste activități beneficiem de sprijinul partenerilor noștri din FRONTEX, SUA, România, Ucraina, Polonia, Letonia, Lituania. Le mulțumesc pentru mesaje de compasiune și condoleanțe pe care le-a primit Poliția de Frontieră în aceste zile.”
Amintim că Rustam Așurov, în vârstă de 43 de ani, cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal pentru răpire în țara sa, a împușcat mortal doi angajați ai Aeroportului – polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară, Igor Ciofu, pe motiv că i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Atacatorul a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger, fiind grav rănit.Atacatorul Rustam Așurov a murit la spital pe 3 iulie. Anunțul a fost făcut de MAI.
Două partide politice, Partidul Social Democrat European și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, au cerut demisia ministrului de Interne, Ana Revenco și a șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, după atacul de la AIC, care s-a soldat cu două decese.
Partidele politicie susțin că „se încearcă să fie ascuns adevărul și să fie trecute cu vederea breșele grave din sistemul nostru de securitate”.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE