Marina Tauber a rămas repetat fără imunitate parlamentară. Va fi cercetată penal pe alte trei capete de acuzare

817
0

Vicepreședinta Partidului Politic „Șor”, Marina Tauber, a rămas repetat fără imunitate. Parlamentul a acceptat alte trei solicitări ale Procuraturii Generale pentru „încuviințarea ridicării imunității deputatului în vederea arestării și transmiterii cauzei în judecată”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Respectiv, deputata „Șor” mai este cercetată pentru „acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat în formă prelungită”, fiind vorba despre campania electorală în cadrul alegerilor parlamentare noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți din noiembrie 2021.

De asemenea, Marina Tauber va mai fi cercetată  pentru  „acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat inclusiv în perioada 13 iulie 2022 – 1 mai 2023”.

Totodată, deputații și-au dat acordul pentru ca Tauber să fie cercetată, inclusiv, pe faptul falsificării rapoartelor financiare privind finanțarea campaniei electorale în perioada alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți din noiembrie 2021.

Dezbaterile pe marginea celor trei solicitări ale procurorilor au durat ore în șir, timp în care au fost vociferate sume exorbitante care au fost investite „necontabilizat” în activitatea pretins legală a reprezentanților Partidului Politic „Șor”.

Spre exemplu, dacă Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit un plafon de 759 de mii de lei pentru alegerea primarului municipiului Bălți, staff-ul electoral „Șor” a cheltuit în două luni – 9 milioane de lei.

În contextul „finanțării ilegale”, procurorii au divulgat sumele cu care erau „remunerate” diferite persoane, inclusiv, cu statut public, precum și schemele de introducere în țară a surselor financiare respective.

Banii ajungeau pe cale terestră sau aeriană. Persoanele implicate în procesul de introducere a banilor în țară erau achitate cu 50 de euro și aveau misiunea să treacă peste hotar sume de maxim opt mii de euro.

Pentru acțiuni „de partid” o serie de persoane cu funcții de răspundere erau remunerate „în plic”.

Spre exemplu, pentru remunerarea a cinci deputați în Parlamentul Republicii Moldova, cei de la Partidul Politic „Șor” cheltuiau lunar, potrivit procurorilor – 1 milion 500 de mii de lei.

În lista celor remunerați „la plic” s-au regăsit președinți și vicepreședinți de raioane, primari și viceprimari, consilieri de toate nivelele și alte categorii de funcționari publici. Iar sumele, care erau între zeci și câteva mii de lei, variau în funcție de statut.

Unii deputați s-au întrebat dacă din banii lui Șor s-au înfruptat și deputații altor fracțiuni parlamentare decât cei din fracțiunea „Șor”.

„Doar deputații din fracțiunea „Șor” sau și deputații din alte fracțiuni, dacă e să urmărim comportamentul stradal al unora și aici în plen. Țin să cred că din acele sandvișuri au beneficiat și alți deputați”, a menționat deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, nu a confirmat, nici nu a infirmat această ipoteză. „Puteți să considerați că aveți o bănuială rezonabilă, pe acest segment investigația continuă”, a subliniat șeful Procuraturii.

Procurorii s-au mai referit la alte peste 195 518 000 de lei pe care i-ar fi acceptat Marina Tauber cu bună știință din partea grupului criminal organizat în perioada ianuarie 2022 – mai 2023. Bani, care au fost folosiți, în mod special, pentru racolarea, transportarea și remunerarea așa-zișilor protestatari.

Totodată, procurorii au specificat că cele mai multe mijloace bănești au provenit din Federația Rusă unde se află și unii membri ai grupului criminal organizat.

În această ordine de idei, unii deputați au considerat că sumele vociferate în plenul Parlamentului reprezintă doar o parte a „banilor murdari” și că suma reală folosită de gruparea Șor ar fi de cel puțin un miliard.

„E beton sau nu-i beton”, s-a interesat deputatul PAS, Gheorghe Cojoc, referindu-se la temeinicia dosarului penal și șansele de condamnare a celor care se fac vinovați pentru că: „dați aici o groază de cifre, dar după asta, trece timpul și ne trezim cum ne-am mai trezit”, a constatat deputatul.

În această ordine de idei, procurorii au menționat că se confruntă cu dificultăți atunci când dosarul este transmis în instanța de judecată la examinare în fond. În mod special, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, a menționat că termenul de 12 luni pentru aplicarea măsurilor preventive nu este suficient și că deciziile judecătorilor la examinarea în fond, cu care adesea nu sunt de acord procurorii, nu mai pot fi contestate de ei.

„Decizia judecătorilor de fond nu poate fi contestată de procurori. Am avut așa decizie pe cazul Andronache, când nu aveam dreptul la recurs”, a specificat Drăgălin.

În acest context, președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii.

„Stimați membri ai CSM, Slava Domnului, avem un CSM funcțional, analizați cu diligență toate aceste decizii care ne miră pe toți. Bandit cu acte în regulă și el stă la confort, și continuă activitatea sa criminală, și tot noi trebuie să le dăm explicație cetățenilor”, a remarcat Grosu.

La ora actuală, Marina Tauber se află în arest la domiciliu. Precizăm că aceasta a fost reținută în dimineața zilei de luni, 1 mai, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Femeia a fost încătușată înainte de a se îmbarca în avionul care urma să zboare spre Israel, acolo unde se ascunde șeful său de partid, Ilan Șor, condamnat recent la 15 ani de pușcărie în R. Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE