După vizita socialiștilor la Moscova, Dodon revine la șefia PSRM. „Vom face tot posibilul pentru ca această guvernare să plece”

730
0

Igor Dodon revine la șefia Partidului Socialiștilor (PSRM). Decizia Comitetului Republican al formațiunii a fost anunțată, oficial, de fostul și actualul secretar executiv al PSRM.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Cei doi au ținut să dea asigurări că schimbările nu vorbesc despre existența problemelor în cadrul formațiunii, iar Vlad Bătrîncea nu a rămas supărat.

„Vlad Bătrîncea rămâne în componența echipei și la conducerea partidului și echipa consolidată merge înainte”, a menționat fostul secretar executiv al formațiunii, Vlad Bătrîncea.

La rândul său, vechiul-noul lider al socialiștilor, Igor Dodon, și-a exprimat clar prioritățile.

„Vom face tot posibilul pentru ca această guvernare să plece”, a spus Dodon.

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, cercetat penal de procurori, inclusiv pentru trădare de patrie, revine la conducerea PSRM după ce, săptămâna trecută, un grup de deputați socialiști au întreprins o vizită la Moscova. Delegația a fost condusă de vicepreședintele Legislativului, Vlad Batrîncea. Socialiștii s-au „consultat” cu  reprezentanții partidului „Rusia Unită”, care promovează deschis războiul barbar al Kremlinului împotriva Ucrainei vecine.

În consecință, reprezentanții unui partid politic din Moldova au cerut organelor competente să-i cerceteze penal pe delegații socialiști pentru „trădare de patrie”.

De altfel, noțiunea de „trădare de patrie” nu este nouă în raport cu reprezentanții PSRM. Însuși liderul formațiunii, Igor Dodon, este învinuit de finanțarea partidului de către o organizație criminală, îmbogățire ilicită, trădare de patrie și corupere pasivă și este judecat în renumitul dosar „kuliok”. La baza dosarului stau înregistrările video din 2019 în care fostul lider al democraților, fugarul Vlad Plahotniuic, îi transmite lui Dodon o pungă de plastic, în care se presupune că erau bani. Dosarul este tergiversat de ceva vreme în instanța de judecată.

Dodon riscă să mai fie cercetat pentru „trădare de patrie” într-un alt dosar după ce, la începutul lunii aprilie,  Asociația Ucrainenilor din Republica Moldova a depus pe numele  său un denunț la Procuratură pentru declarațiile socialistului în Găgăuzia, când au spus „…ai noștri sunt aproape…”, înțelegându-se că este vorba despre trupele ruse, care au invadat Ucraina vecină.

Vizita socialiștilor la Moscova este văzută ca „necurată” și de către șefa statului, Maia Sandu, care ne tot atrage atenția asupra eforturilor disperate ale „grupărilor criminale”, care, cu susținerea și la indicația Moscovei, încearcă să destabilizeze situația din țară, să răstoarne ordinea constituțională și să revină la guvernare cu orice scop doar pentru a scăpa de răspunderea penală pentru ceea ce au făcut în trecut, chiar dacă asta ar însemna să implice direct țara noastră în război.

„Să mergi și să discuți cu cei care ucid oamenii în Ucraina… Mă întreb ce discută ei acolo. Poate încearcă să-i convingă să se retragă din Ucraina și să nu mai ucidă oameni nevinovați acolo. Evident că sunt niște acțiuni care nici nu pot fi calificate”, a comentat în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV, șefa statului Maia Sandu, care s-a arătat absolut dezinteresată de revenirea lui Dodon la conducerea PSRM.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE