Deputații care s-au îmbrâncit în plenul Parlamentului ar trebui să fie sancționați 

653
0

Deputații care s-au implicat în altercațiile de joi, 2 martie, în plenul Parlamentului ar trebui să fie sancționați. Cel puțin așa prevede Regulamentul Legislativului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Experții Promo Lex atrag atenția aleșilor poporului asupra inadmisibilității încălcării Regulamentului Parlamentului și îndeamnă deputații să se abțină pe viitor de la asemenea acțiuni.

„Potrivit Regulamentului Parlamentului, se interzic atât tulburarea dezbaterilor sau crearea agitației în sala de ședințe, cât și blocarea tribunelor sau crearea unor condiții de imposibilitate a continuării ședinței. Încălcarea prevederilor Regulamentului atrage aplicarea sancțiunilor. Totuși, spicherul Parlamentului nu a aplicat și nu a propus aplicarea de sancțiuni. În acest sens, deputații sunt îndemnați să se abțină de la tulburarea ordinii și întreruperea lucrărilor Parlamentului, iar Președintele ședinței să asigure ordinea și respectarea Regulamentului”, se menționează în raportul de monitorizare Promo Lex.

Experții s-au referit la incidentul de joi, 2 martie, atunci când deputații majorității parlamentare PAS s-au îmbrâncit cu cei din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Ultimii au blocat tribuna centrală a Parlamentului și au scandat lozinci antiguvernamentale, în timp ce majoritatea parlamentară vota pentru aprobarea proiectului de lege care prevede substituirea sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma limba română.

Spiritele s-au aprins în momentul în care deputații din opoziție au afișat pancarte, iar cei din PAS au încercat să le rupă. După ce s-au îmbrâncit preț de câteva minute, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a îndemnat colegii PAS să-și ocupe locurile în sală, iar pe cei din opoziție – să fie „corecți”.

„Voi, cei care strigați aici, cei care aveți cetățenie română, fiți amabili și renunțați la ea, vă rog. Așa ca să fie corect!”, a spus Grosu.

Proiectul a fost votat în prima lectură cu votul a 56 de deputați. Respectiv, cuvintele „limba moldovenească”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. Cuvintele „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă”, la orice formă gramaticală, în cazul în care se are în vedere limba de stat a Republicii Moldova, se substituie cu cuvintele „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE