„Nopțile pianistice”, la Chișinău și Tiraspol

539
0

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de pian și orchestră „Nopţile pianistice din Moldova – Marea Neagră” (21 iunie – 5 iulie) a reunit muzicieni din Ucraina, Austria, Franţa, Polonia, România și Republica Moldova. Festivalul se desfășoară la Chișinău și Tiraspol.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Evenimentul este organizat de Alianța Franceză din Moldova, cu sprijinul Ambasadei Franței la Chișinău. Ediția a XX-a a Festivalului este consacrată aniversării a 30-a a Alianței Franceze din R. Moldova. Amintim că Festivalul Internațional „Nopțile pianistice din Moldova – Marea Neagră” a fost inițiat în anul 2003 de către Alianța Franceză din R. Moldova și Ambasada Franței în Republica Moldova.

În cadrul ediției curente, Orchestra Națională de Cameră (prim dirijor – Cristian Florea) și soliștii Nicolas Stavy (Franța) și Adela Liculescu (România-Austria) au prezentat un concert la Sala cu Orgă. Pe scena Palatului Republicii au evoluat pianistul francez Jonathan Benichou și Livia Știrbu, originară din R. Moldova, împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, dirijată de Mihail Agafița.

Ieri, la Palatul Republicii, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale au evoluat muzicieni din Franța: pianistul Guillaume Vincent și Laurent Couson, dirijor, compozitor și pianist

Pe 2 iulie, la Sala cu Orgă va fi susținut un concert de către Orchestra Națională de Cameră, dirijată de Valentin Doni (R. Moldova-România). Soliști: Michel Bourdoncle (Franța) și Margarita Golovko (Ucraina).

Festivalul se va încheia pe 5 iulie, la Tiraspol, cu un concert susţinut de Orchestra Simfonică din acest oraş, dirijată de Grigori Moiseiko, solist – Jonathan Benichou (Franța).

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE