Automobilele electrice devin tot mai populare în Republica Moldova

3116
0
O stație de alimentare pentru automobilele electrice, situată pe teritoriul unui market din Chișinău, alimentarea fiind pe gratis.
O stație de alimentare pentru automobilele electrice, situată pe teritoriul unui market din Chișinău, alimentarea fiind pe gratis.

Automobilele electrice sunt tot mai populare în Republica Moldova, iar în ultimii patru ani, ritmul de răspândire a acestora a crescut considerabil – de la 54 la 260, în 2020. Deocamdată înmatriculările de automobile electrice în R. Moldova sunt dominate de automobilele la mâna a doua, nu foarte vechi, unde Nissan Leaf şi Renault ZOE sunt lideri absoluţi. Cât de eficiente sunt automobilele electrice în Republica Moldova și cât costă întreținerea unui astfel de automobil, aflați din articolul ce urmează.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Republica Moldova nu se numără printre statele care promovează activ mobilitatea electrică. La importul unui electromobil, cetățeanul nu achită taxe vamale precum cele pe care sunt nevoite să le achite persoanele care înmatriculează mașini convenționale cu motoare termice. Acest lucru este, cel mai probabil, o lacună în legislația RM, or acciza este calculată conform capacității cilindrice a motorului termic, care lipsește în totalitate la un electromobil.

Cine sprijină în Republica Moldova mobilitatea electrică

  „Ținând cont de lipsa stimulentelor legislative pentru importul/achiziția unui electromobil, asistăm la faptul că autoritățile RM nu întreprind măsuri eficiente pentru a face acest tip de transport mai atractiv. Nu cred că există acum proiecte naționale pentru rețele de stații de încărcare cu energie pentru electromobile.

Iar cele existente au fost lansate fie de companii private, precum sunt centrele comerciale care dispun de locuri de parcare cu prize de încărcare pentru electromobile, fie de organizații internaționale, finanțate din afară, care lansează în prezent cea mai mare parte a proiectelor de infrastructură pentru electromobile, aici mă refer la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare”, a declarat pentru GAZETA de Chișinău, Denis Godorozea, redactor la PiataAuto.md.

Maxim Ciumaş, entuziasmat de mașina sa personală, pe care o alimentează chiar de acasă, cu energie electrică de la o priză specială. Foto: agora.md
Maxim Ciumaş, entuziasmat de mașina sa personală, pe care o alimentează chiar de acasă, cu energie electrică de la o priză specială. Foto: agora.md

Costul unui automobil electric și exploatarea lui

Conform prețurilor de pe piața auto din R. Moldova, diferența de preț pe piața automobilelor rulate este la fel de mare, de altfel. Dacă, pe de o parte, sunt primele generații de FIAT 500E, Nissan Leaf și Renault Zoe, care pornesc de la 5,000-7,000 euro, în funcție de anul de producție și parcurs, pe de altă parte, există și modele precum Tesla (întreaga gamă), Jaguar, BMW, Mercedes-Benz sau Volkswagen, care pornesc de la 20,000 euro și ajung la prețuri foarte mari.

  Din experiența dealerilor auto, care vând astfel de automobile electrice în  R. Moldova, se știe că există o problemă majoră pentru persoanele interesate de achiziția unui electromobil. ,,Deși prețul de 5 000 de euro pentru un Leaf, de exemplu, pare atractiv, de cele mai multe ori cumpărătorii renunță la achiziție când află despre caracteristicile și autonomia acestui electromobil.

Electromobilele nu poluează mediul

O fi atractiv prețul, dar vehiculul nu prea oferă confort la bord și parcurge cel mult 120-150 de kilometri, cu o medie reală, de fapt, de 100 de kilometri. Totodată aceste electromobile de primă generație nu oferă posibilitatea de a fi încărcate la prize de alimentare rapidă, iar de la o sursă casnică încărcarea are loc în cinci ore sau mai mult.

Deci, deocamdată electromobilul în R. Moldova este o opțiune pentru cei care circulă doar în raza urbană sau pentru cei ce pot achiziționa un model de top, cu autonomie de peste 300 de kilometri. În ambele cazuri proprietarii acestor mașini vor beneficia de costuri reduse de exploatare”, ne-a comunicat reprezentantul unei companii de vânzare a automobilelor electrice.

Avantajele și dezavantajele unui automobil electric

Unul din avantajele deținerii unui automobil electric sunt costurile de întreținere reduse, deci poți beneficia de energie gratuită, iar apoi te bucuri de prețuri reduse la energie și costuri de exploatare. Un alt avantaj este experiența nouă pe care o savurezi cu adevărat la volanul unui electromobil, acele senzații pe care nu le poți simți la volanul unei mașini clasice, precum accelerația fulgerătoare și silențioasă, fără a auzi urletul benzinarului de sub capotă. Totuși aceste lucruri se referă la electromobilele din segmentul de top.

  Printre dezavantaje se numără calitatea mai proastă a materialelor de la bord, designul futurist și de un gust îndoielnic, dar și izolarea fonică inferioară – la viteze mari, se fac auzite zgomotele de afară. Aceste imperfecțiuni se referă strict la electromobilele din segmentul mai accesibil. De altfel, izolarea fonică proastă și performanțele mici sunt valabile cam pentru toate mașinile din clasa celor accesibile.

  ,,Două cele mai mari dezavantaje ale electromobilelor sunt autonomia limitată și timpul de încărcare simțitor mai mare în raport cu timpul necesar pentru o alimentare firească cu combustibil la benzinărie”, a declarat pentru GAZETA de Chișinău Denis Godorozea.

Cele mai solicitate mărci de automobile electrice

  Chiar dacă există deja o varietate de automobile electrice în R. Moldova – atât în exploatare, cât și în vânzare –, moldovenii oricum își aleg marca de mașină după buzunarul lor. ,,Cele mai solicitate mărci sunt Nissan, Renault și Tesla, de altfel oferta este similară pe piața automobilelor rulate din țara noastră.

Moldova Electro Maraton – prima expediţie de automobile electrice, vara anului 2019. Foto: PiataAuto.md
Moldova Electro Maraton – prima expediţie de automobile electrice, vara anului 2019. Foto: PiataAuto.md

Atractiv rămâne a fi și Volkswagen e-Golf, bazat pe hatchback-ul de generație precedentă, însă oferta în acest caz este mai limitată, iar acest lucru se datorează prețului ceva mai mare în raport cu Nissan Leaf sau Renault Zoe”, a declarat reprezentantul unei companii de vânzări a automobilelor electrice.

,,Eficiența automobilelor electrice este majoră. Am un automobil electric, Tesla model S 2013, de un an și 6 luni, parcurs – 26 000 km. Pot aduce doar mulțumiri, mașina nu este capricioasă consumând 6400 kw energie, manifestă stabilitate și dispune de tehnologii performante care se utilizează chiar și în R. Moldova.

Conducând o mașină cu motor cu ardere internă, nu poți avea receptivitatea unei mașini electrice”, a declarat pentru GAZETA de Chișinău Ștefan Mardari, proprietar al unui automobil electric Tesla, model S 2013.

Numărul automobilelor electrice și stațiilor de alimentare din R. Moldova

Potrivit Agenției Servicii Publice, primele automobile electrice au apărut în Republica Moldova în 2010. Prin urmare, numărul de automobile în R. Moldova a crescut, iar în 2020 sunt 260 de automobile.

În prezent, în Republica Moldova, sunt 22 de prize pentru alimentarea automobilelor electrice, localizate în Chişinău, Criuleni, Orhei, Bălţi, Soroca, Briceni, Anenii-Noi, Comrat, Cimişlia, Cahul şi alte localităţi din republică. Însă doar un număr foarte mic sunt publice și e posibilă alimentarea pe gratis. Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, până la finele anului 2020, în R. Moldova vor fi implementate circa 60 de stații de alimentare a automobilelor electrice.

Norvegia, este țara cu cele mai multe vehicule electrice pe cap de locuitor din Europa. Aproximativ jumătate dintre mașinile vândute în ultimul an în Norvegia sunt electrice sau hibride, iar autoritățile intenționează ca, până în 2025, să nu mai fie comercializate vehicule cu motoare cu combustie.

Alexandru Leahu, stagiar

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE