Ce urmează după 20 octombrie?

Am să vă spun un mare adevăr banal, cum sunt toate truismele, rostite, neapărat, cu voce gravă: istoria nu se sfârșește cu ziua scrutinului prezidențial și a refendumului constituțional. Dimpotrivă, toate abia încep. Judecând în termeni sportivi, pe 20.10 nu va fi o finală, în care vor câștigă cei care au avut, pe parcurs, o prestație mai bună. Sau – dacă tot am pornit-o pe asocierea cu sportul – trebuie să precizez că aici nu ne așteaptă podiumul și laurii, ci linia de start și… salopeta (sic!). Or competiția e un fel de trialon, în primele faze contând viteza mișcării și estetica jonglării cu balonul/ globul terestru, etapa a treia e dedicată construcției. Da, naiba s-o ia, e aceeași contrucție a zidului mereu părăsit și neisprăvit, deopotrivă estetic, funcțional și ocrotitor, în speranța că de data asta vom ajunge cu el pe tot perimetrul necesar. Vectorul va fi același, nu avem de ales, pământul se rotește într-o singură direcție, oricum vom ajunge unde a ajuns lumea (care gândește), dar contează foarte mult poziția noastră pe linia de pornire. Așadar, cu 20 octombrie toate abia încep.

Și Moscova, cu armata ei de șoricei, care rod temeliile zidirii noastre, tot mizează pe ceea ce va urma. Cei care urmăresc desfășurarea campaniei electorale se miră: ce se întâmplă cu „candidatul Kremlinului”? De ce nu (ne) este cunoscut de la bun început? De ce sunt atât de mulți figuranți și de ce flangul răsăritean al frontului antinațional, de regulă unul monolit, acum e o strânsură pestriță, eterogenă și steril gălăgioasă? Tabloul halucinant și aparent irațional are câteva explicații evidente. Una stă la suprafață, îl explică chiar oamenii plătiți de Moscova: candidatul principal nu se evidențiază pentru a nu se expune pericolelor, „ca să nu fie scos din cursă”, bineînțeles, „pentru derapale inventate”. Această explicație poate fi doar parțial adevărată, dar mai mult umflată, de dragul spectacolului. Or „candidatul comun” contează mai puțin. Contează candidații, care trebuie să se manifeste, să facă spectacol, ca să-i țină minte lumea. Ei vor reveni, în forță, la parlamentare. Miza cea mare acolo este.

Gura păcătosului adevăr divulgă și aici Igar Nikalaici, liderul tot mai incolor al socialiștilor, dar și „candidatul” tot mai părăsit al rușilor, a fost foarte explicit: modelul pe care mizează Kremlinul este Georgia, țara care, dintr-o speranță a Occidentului a devenit o mare dezamăgire. Un președinte cu puteri limitate și un parlament docil și obedient Moscovei este visul de azi  al imperiului, inclusiv în ceea ce ține de perspectivele Republicii Moldova.

Moscova va investi enorm în campania pentru alegerile parlamentare din Moldova, iar pentru asta vor fi trecute în revistă forțele potențialei majorități promoscovite. Plus, bineînțeles – iată de unde atenția pentru un referendum față de care păreau indiferenți mulți opozanți ai puterii actuale – miza pe un scor proeuropean modest sau poate, ca ideal: pentru un rezultat împotriva Europei. Și atunci punctul de plecare în următoarea campanie va avantaja mercenarii Moscovei. Cu toate ne-șansele noastre de a ne cufunda în întunericul totalitar pentru încă vreo șapte decenii, în care, din nou, vom fi parte a „lumii ruse”.

Sincer să spun, credeam – ba eram convins! – că nu va fi nevoie să scriu aceste adevăruri banale și la îndemâna oricui. Mi se părea o situație geopolitică mai limpede decât oricând. Atât cât a făcut Putin și ortacii săi în acești ani de agresiune împotriva Ucrainei (cu permanente amenințări la adresa fostelor sale colonii și la adresa întregii lumi civilizate) pentru a se discredita și a deveni, se pare, ireversibil, paria lumii civilizate, nu au făcut toți oponenții lui în decenii de lecții explicative.

Dar lucrurile încep să pută și tare mă tem că moldovenii se lasă din nou prostiți, apelând la instincte primare în loc să gândească. Și atunci ar fi o crimă să nu ne pronunțăm clar, în lucrurile esențiale: reintrarea pe orbita Moscovei poate fi o mișcare ireversibilă pentru noi. Sinucigașă. Și atunci nu mai menajăm fake-urile, date ca „opiniile separate”. Rărim categoric lista de „prieteni”, eliminându-i din cercul apropiaților pe cei care refuză să gândească. Simplu, fără a pierde timpul cu vorbe de pomană.

După 20 octombrie vom fi mai aproape, respectiv, mai departe, de una dintre lumile posibile. Una este a instinctelor și reflexelor primare, a sclavilor care nu se doresc liberi, ci care speră că vor avea cândva, și ei, sclavii lor. Pe acest deșert spiritual tataro-mongol a crescut toată istoria agresorilor din Est, pe acest smârc periculos e construit statul putinist de azi. Cei care au slujit în armata sovietică știu acest construct lunecos bazat pe instinctele umilirii și supraviețuirii animalice: rabzi un timp umilința, așteptând să vină timpul când tu însuți îi vei putea înjosi pe alții. Cealaltă este o lume a rațiunii și a contractului social, în care toți sunt liberi și egali în fața legii și în fața șanselor de afirmare. O lume a cumsecădeniei și a prosperității. Dar fiindcă această din urmă nu e ținută în frâu cu ajutorul biciului stăpânitorilor de sclavi, ci se autoreglează prin alegeri și alte forme democratice, chiar ni se oferă această șansă/ alegere: rămânem în zona sclavagismului medieval ori evadăm în lumea liberă și civilizată a secolului XXI. Avem dreptul să alegem: punem la treabă rațiunea sau rătăcim, ghidați de instincte.

Citeam o remarcă a unui prieten care amintea că suntem diferiți și că mai avem multe de discutat, polemizat, în căutarea cuvântului care spune adevărul. Dar vom putea continua discuția numai în cazul în care vom păstra această platformă a opiniilor și a soluțiilor alternative. Lumea civilizată este foarte diferită și ne așteaptă alte dileme, alte nuanțe, alte alegeri ale noastre – în cazul în care pe 20 vom judeca rațional. Dacă însă vom accepta să fim conduși de căpăstru sau de instinctele primare, lucrurile se vor încheia aici și, în continuare, chiar nu va mai fi nevoie să judecăm și să alegem: o vor face, pentru noi, stăpânii și namestnicii lor.