Dreptul de a fi aleși

Două sunt motivele care mă îmbie să revin la meseria (asumată) de editorialist. Mai întâi, suntem în plină campanie electorală (alegeri prezidențiale plus referendumul pentru UE), apoi îmi vine în poștă repetat o anchetă, de care uitasem și e momentul să-mi amintesc (și să răspund la întrebare). Să le luăm pe rând.

În ceea ce ține de alegeri, mă tem să devin sâcâitor, dar țin la această opinie: este normal să participe nu un singur candidat, ci mai mulți concurenți electorali. Inclusiv, pe segmentul „de dreapta” (e o convenție, aici mai curând ar fi de spus: pe segmentul alegerilor democratice, or dincolo de aceștia „concurenții” au alte misiuni). Singurul lucru de care trebuie să ne temem e votul unanim. Noi vrem în Europa, deoarece nu vrem voturi și votări unanime! Adevărat, asta nu ne paște: dacă nu putem noi să creăm jocuri democratice, ne ajută Rusia. Pericolul rusesc se acutizează, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la exercițiul democratic. Pentru asta ne-am rupt din țarcul totalitar. Așadar, calm, energic, cu programe convingătoare, ne pregătim ofertele. Cu toate riscurile să devenim ridicoli, dacă nu vom fi suficient de convingători (pentru electorat, nu pentru nu știu care jurii înalte, care ne vor aprecia inteligența).

Și dacă scopul oponenților „de stânga” (recte: pro-ruși) e s-o debarce, cu orice preț, pe Maia Sandu (ei vor fi fericiți, oricine ar veni, doar să nu câștige actuala președintă, cu numele ei bun și cu autoritatea pe care o are în mediile politice europene), atunci pentru oponenții de dreapta acest argument nu ține. Poate fi chiar contraproductiv, dacă nu se dorește (și aici) altceva decât debarcarea actualului șef de stat. Oponenții politici serioși trebuie să lase în grija comandoului condus de comisarul Șor lupta diversionistă, încâlcită, inconsecventă, cu scopuri obscure și pentru ei, dar neapărat în folosul Rusiei. Oponenții serioși (și e bine ca ei să existe) trebuie să aibă programul lor alternativ. Fie unionist, fie euroatlantic, fie ambele. Sau alte formule și nuanțe politice. Inclusiv, pentru a le testa politic acum, în alegeri. Având în vedere șansele iluzorii de a crea o veritabilă concurență, campania poate fi folosită pentru promovarea ideilor alternative. Pentru promovarea idealurilor! Când dacă nu acum ori niciodată!

În ceea ce ține de întrebarea anchetei despre care spuneam („De ce Uniunea Europeană?”), ea mă revoltă. Mai trebuie să ne punem această întrebare? Pe de altă parte, referendumul însuși îmi dă din deget și îmi spune că nu trebuie să mă revolt, că dilema există. Deh, ne educăm, ne integrăm în lumea civilizată cu viteze diferite.

De fapt, aici e vorba de două întrebări. Una: de ce Europa și civilizația occidentală? A doua: de ce UE, un proiect politic foarte concret, gândit după măcelul războiului mondial (nu au fost două, a fost unul, cu o pauză de niciun sfert de secol între fazele lui fierbinți)?

Poate că ne răcim gura degeaba, mai ales că eu sunt tot mai convins de capacitatea oamenilor din preajmă de a alege, că d-aia trăim într-o societate tot mai deschisă, altfel mă voi dezamăgi și chiar mă voi supăra tare de tot dacă vom arăta lumii că vrem înapoi în țarc… dar mai știi… Când spun că sunt tot mai convins de capacitatea oamenilor de a alege, mă gândesc și la argumentele furnizate de criminalii din Kremlin. În realitate, noi alegem între lumea civilizată a Europei Unite și… ruinele Ucrainei, peisaje pe care rușii ni le pregătesc și nouă. Vedeți fotografiile comparative cu trecutul imediat și prezentul înfiorător a ceea ce a mai rămas din Avdiivka, Bahmut, Popaska, Wuhledar sau urmările bombardamentelor rusești la Mariupol sau Harkov.

Astfel încât, oricare ar fi rezultatul scrutinului din 20 octombrie, vom merge, mai repede sau mai târâș-grăpiș, spre viitorul luminat, care nu poate fi decât alăturarea lumii civilizate. Tot atât de sigur sunt că vom avea încă mulți nostalgici și încă tare mulți concetățeni îndobitociți de propaganda rusă ori cumpărați de aceiași criminali, vânduți și ei intereselor străine. Totuși, odată și odată vom ajunge în același final, doar că noi veșnic întârziem, occidentalizându-ne mereu… prin Orient. Care va fi efectul alegerilor, în cazul unui vot prost? Nu vom fi înțeleși de cei care acum ne acordă sprijin permanent și consistent; nu ne va înțelege lumea care azi investește în noi, inclusiv, speranță că suntem dispuși să ne integrăm în lumea civilizată. Poate că noi nu am înțeles până la capăt, dar calitatea cu care suntem azi creditați, de fapt, celelalte țări au dobândit-o prin insistență și reforme dureroase. Noi însă am fost acceptați ca numai buni de a ne integra în Europa, datorită circumstanțelor, dramatice pentru vecini, dar care pentru noi s-au dovedit a fi favorabile.

Bine, contextul politic intern și eforturile noastre de a face față crizei au contat, desigur. Am fost, ca să zic cumva patetic, la înălțime, contrar eforturilor vechiului imperiu de a ne corupe. Atât timp cât încă nu i-am dezamăgit pe prietenii din Occident, suntem (încă) eligibili. Suntem (încă) potențiali europeni. Situația noastră de azi, când lumea e în preajma unei catastrofe apocaliptice globale (scenariile optimiste sunt foarte iluzorii, în acest context al freneziei sinucigașilor), amintește mai curând distopiile cinematografice, când locuri în nava salvatoare sunt puține sau spațiul protejat este limitat și acolo nimeresc doar aleșii (pe varii criterii, dar cu siguranță, nu toți). Ei, bine, noi încă suntem eligibili pentru nava salvatoare.

În fine, un lucru care chiar mă pune în gardă, atât în context electoral, cât și în perspectivă. Diversiunile puse la cale de forțele străine nu se mai concentrează pe mesajul electoral provocator. Sunt atacate principiile democrației occidentale și sunt date indicații de luptă, instrucțiuni militare formațiunilor paramilitare, gherilei, diversioniștilor, ortacilor docili, angajați conștient în munca de subminare, de tensionare, de demolare a sistemului, de deturnare a cursului firesc spre o lume civilizată și o democrație autentică. Ceea ce mă miră foarte mult e că, având toate dovezile în mână, noi continuăm să operăm cu termeni gen informații false, corupere a alegătorilor ș.a.m.d. Nu e încălcarea legii electorale și a deciziilor CEC, nu coruperea alegătorilor, nu e cumpărarea voturilor, e plata – solda! – mercenarilor de război. Cel care aruncă pe piața neagră acești bani necontabilizați – o diversiune în sine! – nu e „oligarhul” sau „fugarul”, ci e agresorul care a pornit război împotriva noastră. Dacă nu vom aprecia acțiunile Rusiei ca elemente ale unui război total, cu tentativa de deturnare a proceselor democratice, de lovitură de stat, prin crearea tensiunilor menite să compromită ascensiunea noastră spre civilizație, ne vom pomeni în scurt timp cu acești mercenari plătiți din solda dușmanului înșurubați în structurile de stat prin metode aparent democratice, alegându-se, maxim, cu niște amenzi. Pentru amuzament.