Peste 100 de procese-verbale cu privire la coruperea electorală pasivă au fost recepționate de CNA. Persoanele riscă amenzi de până la 37 500 de lei

78
0

Centrul Național Anticorupție informează despre recepționarea de la Inspectoratul General de Poliție a peste 100 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 (1) din Codul Contravențional, referitor la coruperea alegătorilor.

Potrivit CNA, este vorba despre constatarea faptelor de pretindere și acceptare, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a unor bunuri, servicii sau privilegii, în scopul exercitării unor drepturi electorale la alegeri. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37 500 de lei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora, pe unele din ele fiind deja aplicate amenzi în mărime de 37 500 de lei.

Instituția accentuează că persoana care a săvârşit fapta contravențională este eliberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 47 prim  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31 iulie.2024 și a intrat în vigoare pe 15 august 2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE