La facultate, Ion Hadârcă a fost unul dintre cei mai serioși studenți. Chiar și vorba îi era mai măsurată decât a colegilor mei din anul III, care au avut nenorocul să fie „cei mai mari” patru ani la rând, de fapt, cei mai mici, căci noi n-am avut de la cine învăța cum să fii student. Poate doar în ședințele celor trei cenacluri literare – la Universitate, la Tinerimea Moldovei (cu mentorul V. Tulnic), la Uniunea Scriitorilor (Miorița) – de la sămașii noștri N. Dabija, V. Romanciuc, L. Lari (pe atunci Tuchilatu), L. Butnaru, M. Benea ș.a. Era o seriozitate asumată deplin, el fiind unicul dintre studenții crengieni care-și citeau versurile la cenaclul înființat cu un an în urmă – C. Tănase, I. Iachim, V. Pânzaru, L. Ungureanu, L. Cernencaia ș.a. – care prezenta poezii la care lucra cu instrumente estetice învățate din lecturi permanente. Muncea foarte mult și vorbea puțin, dar vorbele sale îl reprezentau în aspecte esențiale. Deci și poezia sa nu era doar un fior al tinereții, precum era pentru cei mai mulți dintre noi, ci un destin pe care și-l construia cu maturitate deplină, zi de zi. Cred că anume de la el am învățat mai degrabă decât de la cursuri, că nucleul poeziei sunt imaginile poetice. Dacă poezia citită/recitată de un coleg de cenaclu conținea cel puțin o imagine poetică, era apreciată ca poezie autentică. Dacă nu – era doar o versificare.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE
Știam (am locuit împreună într-o cameră de 9 paturi în Căminul nr. 1), că își dorește să devină poet și eu eram convins că va fi. Deci nu m-am mirat deloc când a ajuns să fie publicat și recunoscut ca tânăr condeier. Dimpotrivă, m-am mândrit, deoarece el primise botezul la cenaclul de la Creangă, unde poeziile lui aveau cea mai multă substanță poetică. Eu eram atras mai mult de activitatea de hermeneut literar, și am fost plăcut surprins să aud peste ani mărturisirea lui Victor Pânzaru, care deja era membru al US, că el mă consideră nașul său literar. Într-un fel, și Ion mi-a fost naș literar, semnând o recomandare de admitere în US – mai mult ca teoretician al lecturii decât ca autor de poezii.
Or, cenaclul literar pentru noi era a doua facultate, unde învățam unii de la alții.
Eram doar câțiva tineri visători, mizeria habitatului în căminele moștenite de la o școală-internat aduceau mai degrabă a peisajele lui Tarkovski din Stalker, decât de spații de locuire a unor intelectuali în devenire, și atmosfera pe care o creau era mai aproape de un penitenciar decât de un templu al științei. Dar visele noastre, respectul reciproc pentru încrâncenarea cu care încercam să ne depășim condiția socială și culturală ne-au ajutat să supraviețuim peste ani.
Respins de conducerea IȘE la aniversarea mea de sexagenar, Ion a ripostat printr-un articol de înaltă prețuire a mea ca om de știință pedagog. Îmi știam prețul, dar nu m-am așteptat ca acesta să fie văzut și apreciat cel mai profund anume de un poet. Căci noi, pedagogii, ne-am obișnuit să fim considerați inferiori altor categorii de intelectuali. Cu fiecare întâlnire (ocazională), îi descopeream un respect pios față de profesori, rarisim în zilele noastre, care poate doar în România interbelică și în Japonia se mai atestă.
Ion Hadârcă, ajuns la culmea desăvârșirii sale ca revoluționar, politician și om de stat, poet și om de știință, este și unul dintre puținii intelectuali pentru care pedagogii sunt sursele tuturor valorilor.
Ca revoluționar și politician, a descifrat oportun mecanismele politicului și a intervenit ferm în mișcarea de eliberare națională, în calitate de unul dintre cei mai importanți lideri ai acesteia.
Ca om de stat, a participat cu precauție diplomatică la evitarea unei lovituri de stat care urma să ne reîntoarcă în URSS.
Ca poet, creează o metaforă originală, ce îngeamănă lutul și stelele, decriptând menirea vieții omului.
Ca om de știință, a elaborat numeroase studii de istorie și axiologie a literaturii și de politologie, străluminând tenebrele social-politicului și spinoasa cale a basarabeanului către identitatea românească.
Ion Hadârcă nu discută faptul dacă avem sau nu intelectuali, ci a perseverat întru devenirea în propria ființă intelectuală. De fapt, era deja un intelectual încă la anul I de facultate. Căci venise acolo să devină anume intelectual, apoi și pedagog, poet sau ce i-o mai hărăzi soarta. Venise să-și transforme soarta în destin, și a reușit. Poate mai bine decât alții, e adevărat. Dar uitați-vă la fața lui obosită, ca să vedeți, să înțelegeți și să apreciați efortul colosal pe care-l depune pe parcursul vieții un om condamnat de soartă să-și depășească limitele fizicului pentru a transcende în metafizic – creându-l cu dedicație. Altfel nici ar fi posibil să te bucuri de a doua existență hărăzită (de la har) omului, existența metafizică.
Iar ca să rămâi acolo cât mai mult timp posibil, fără să părăsești existența ta telurică, ai doar două căi: credința și creația. Ion Hadârcă, încheind ”cel de al treilea sfert de veac” (Iu. Filip), le-a parcurs pe ambele. Dar nu ne privește de sus, ci de jos în sus. Căci un intelectual întotdeauna are ochii îndreptați spre ”cerul înstelat”, hrănit și hăruit de ”legea morală” (Kant) a ”sinelui lărgit” (Noica) prin truda trupului, gândirii și spiritului, a căror trinitate îi dau esența desăvârșirii continue.
Să ne trăiești, dragă coleg, așa cum ești!
Vlad Pâslaru, 17 august 2024
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
