Amenzi și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pentru 1000 de șoferi care au depășit limita de viteză, în acest weekend. Un bărbat conducea un BMW cu 192 km/h

104
0
Peste 1000 de șoferi au depășit limita de viteză în weekend, informează Poliția Republicii Moldova. Potrivit sursei citate, din numărul total, trei cele mai mari depășiri au fost înregistrate de polițiștii de patrulare sâmbătă, în intervalul orelor 13:30 – 15:00, pe traseul Ialoveni – Dumbrava.
Un bărbat de 31 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un BMW cu 192 km/h., iar altul cu vârsta de 30 de ani, fiind la volanul unui Audi, se deplasa cu viteza de 179 kilometri pe oră.
În ambele cazuri, conform legislației, șoferii urmează să fie sancționați cu amendă de la 3750 la 5000 de lei cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 60 la 90 de zile.
 În alt caz, un bărbat de 53 de ani, fiind la volanului unei Honda, se deplasa cu 164 km/h.
Potrivit legislației, șoferul urmează să fie sancționat cu amendă de la 2250 la 2500 de lei cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30 la 45 de zile.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE