Republica Moldova va avea un nou Cod Naval 

198
0

Un nou Cod al Transportului Naval în Republica Moldova, care va include prevederi ale legislației UE, precum și ale convențiilor internaționale la care Republica Moldova este parte, prezentând perspective reale de dezvoltare a sectorului, va fi elaborat cu suportul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Republica Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Noul Cod Naval va fi elaborat de către un grup de experți naționali și internaționali, împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția Navală a Republicii Moldova.

Actualizarea și alinierea legislației privind transportul pe apă la standardele UE este esențială pentru avansarea în parcursul european al Republicii Moldova. În același timp, un nou cadrul legal va veni cu viziuni și perspective de dezvoltare a sectorului naval, care dispune de potențial enorm de a contribui la creșterea economică a țării în contextul necesităților regionale de diversificare a opțiunilor logistice de transportare a mărfurilor.

În prezent, legislația națională de transport naval din Republica Moldova este învechită și nu răspunde nici evoluțiilor curente din domeniul transporturilor și nici nu ține cont de cadrul juridic și de reglementare a domeniului din Uniunea Europeană. Republica Moldova însă este parte la cel puțin șapte convenții internaționale din domeniul maritim, care impun ajustarea cadrului de reglementare național la bunele practice internaționale pentru garantarea siguranței vieții pe mare, prevenirea poluării și condițiile de viață și de muncă la bordul navelor. Respectarea acestor standarde este esențială pentru menținerea siguranței transportului naval, protecției mediului și asigurarea conformității cu reglementările internaționale.

Conform datelor Biroului Național Statistic, în 2023 transportul pe căi navigabile interioare (fluvial) a marcat creștere cu 1,5% atât la volumul de mărfuri transportate cât și la parcursul acestora. Republica Moldova deţine două căi navigabile interne de scurgere liberă (râurile Nistru şi Prut) clasificate drept căi de importanță internațională, pe anumite porțiuni, incluzând două porturi moldovenești de importanță internațională portul Giurgiulești pe fluviul Dunărea, şi portul Bender pe râul Nistru. Râurile Nistru şi Prut la momentul actual sunt navigabile doar pe anumite sectoare, din cauza nămolirii lor şi neefectuării lucrărilor de menținere a navigabilității garantate pentru efectuarea în siguranță a navigației. Astfel, transportul naval este valorificat la un randament foarte redus.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE