Italia apreciază progresele înregistrate de statul nostru și sprijină pe deplin aderarea la Uniunea Europeană

270
0

Italia sprijină pe deplin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O confirmare în acest sens este și Declarația comună semnată astăzi, la Chișinău, de către viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, cu viceministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Italiei, Edmondo Cirielli. Ceremonia de semnare a avut loc în prezența Președinților Maia Sandu și Sergio Mattarella, în cadrul vizitei efectuate de înaltul oficial italian în țara noastră.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Este pentru prima dată când Guvernul de la Roma face o astfel de declarație în susținerea unui stat candidat pentru aderarea la UE. Italia reconfirmă, astfel, ideea că integrarea Republicii Moldova în spațiul european va aduce beneficii reciproce țărilor noastre, promovând investițiile și schimburile comerciale, dar și o cooperare mai puternică în domeniile politic, social și cultural.

„Extinderea Uniunii Europene este o investiție în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Italia recunoaște contribuția din ce în ce mai mare a Republicii Moldova la securitatea regională și europeană. Ne angajăm să aprofundăm cooperarea noastră bilaterală în domenii precum comerțul, investițiile, energia, securitatea, educația și schimburile culturale, consolidând și mai mult legăturile dintre popoarele noastre”, se arată în Declarația comună.

„Apreciem și suntem recunoscători pentru această dovadă de solidaritate și prietenie  din partea unui stat-fondator al UE, care găzduiește și cea mai mare comunitate de cetățeni moldoveni din Europa. Vom munci în continuare pentru a întruni toate criteriile de aderare și a aduce Republica Moldova în marea familie europeană”, a declarat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE