Parlamentul a mai denunțat trei acorduri încheiate pe platforma CSI

390
0

Parlamentul a denunțat alte trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Deputații au votat, în prima și a doua lectură, trei proiecte de lege care presupun acest lucru. Astfel, a fost denunțat Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat cu statele membre ale CSI și Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat cu statele membre ale CSI conține prevederi care pot fi considerate impedimente în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și implementării Programului de Asociere RM-UE 2021 – 2027.

Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii este inoportun, întrucât, în ultimii ani, Republica Moldova a ratificat o serie de convenții în domeniu, care stau la baza cadrului normativ în domeniul protecției muncii. Prin urmare, decade necesitatea elaborării unor acte normative aplicabile doar în țările CSI. Mai mult, odată cu semnarea Acordului de asociere RM-UE, țara noastră s-a angajat să transpună un șir de directive UE în domeniul securității și sănătății în muncă.

Legislativul a mai votat denunțarea Acordului privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 13 martie 1992, și a Protocolului privind introducerea completărilor și modificărilor în Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării, semnat la Moscova la 20 iunie 2000. Republica Moldova colaborează cu statele CSI pe platforme complementare, precum Acordul privind zona de comerț liber în cadrul CSI, care prevede colaborarea statelor membre în domeniul vizat în cadrul Consiliului Euro-Asiatic de Standardizare, metrologie și certificare (EASC). În calitate de membru cu drepturi depline al EASC, țara noastră achită anual cotizații în valoare de 14 000 dolari SUA în Fondul Consiliului Euro-Asiatic de Standardizare, deși colaborarea țării noastre în cadrul EASC este una modestă.

Totodată, Republica Moldova a demarat măsurile necesare pentru a asigura în mod progresiv conformitatea politicii interne cu obiectivele UE în materie de reglementări tehnice, standarde, metrologie, acreditare, evaluarea conformității și sistemul de supraveghere a pieței. Prin urmare, sistemul implementat de țara noastră în domeniul infrastructurii calității diferă esențial de sistemele țărilor CSI. În acest sens, potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, majoritatea acordurilor semnate pentru recunoașterea activităților de metrologie, standardizare, acreditare, precum și a certificatelor eliberate pentru produsele fabricate în țările membre CSI nu au aplicabilitate în Republica Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE