Paul Goma comemorat la Muzeul Național al Literaturii Române

Pe 2 octombrie 2025 Muzeul Național al Literaturii Române l-a comemorat pe scriitorul Paul Goma prin vernisarea unei expoziții cu genericul „Eu am crezut totdeauna că a spune adevărul e bine”. Paul Goma: 90 de ani de la naștere. Expoziția este rodul colaborării dintre MNLR Chișinău și MNLR București și conține piese din fondurile muzeului de la Chișinău (fotografii și cărți), precum și planșe tematice, pe care le-a donat muzeului chișinăuian colegii de la București, prin intermediul doamnei Mariana Sipoș. Evenimentul, moderat de dr. habil. Maria Șleahtițchi, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române Chișinău, a început cu vizionarea câtorva secvențe din filmul documentar „Orologiu sentimental”, realizat de jurnalistul Mircea Surdu în anii 1994-1995, cu prilejul jubileului de 60 de ani ai scriitorului. Astfel, asistența s-a putut delecta cu imaginea și cu vocea lui Paul Goma, intervievat de jurnalistul basarabean acum 30 de ani. Au urmat câteva discursuri de evocare a lui Paul Goma, susținute de scriitorii Maria Șleahtițchi, Emilian Galaicu-Păun și Ivan Pilchin, iar publicul numeros a urmărit pe tot parcursul evenimentului un  PowerPoint cu fotografii, în mare parte inedite, extrase din arhiva „Nicolae Răileanu” și expuse vizionării pentru prima oară. În patru vitrine orizontale au fost expuse 40 de volume de carte de și despre Paul Goma, iar noutatea au constituit-o cinci romane ale scriitorului basarabean – „Din calidor: o copilărie basarabeană” (ediția a 6-a), „Gherla. Lătești” (ediția a 4-a), „Ușa noastră cea de toate zilele” (ediția a 2-a), „Arta refugii: o copilărie transilvană” (ediția a 5-a) și „Patimile după Pitești” (ediția a 6-a) – cărți apărute la editura Cartier în anul 2025. Aceste cinci volume au intrat în fondul de bază al MNLR (cărți), fiind donate muzeului de către editura Cartier, donație pentru care îi mulțumim și pe această cale.

***

Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, Regatul României, în familia învățătorilor Maria (Popescu) și Eufimie Goma. În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania. În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, este exmatriculat, pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munți și pentru că ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl Eufimie reușește să-l înscrie la Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș. În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

În anul 1956 Paul Goma este arestat și anchetat la Ministerul de Interne, fiind acuzat de tentativă de a organiza o manifestație de solidaritate cu revolta antisovietică din Ungaria. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani de închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică, pe care îi va ispăși la închisorile din Jilava și Gherla. În 1958 a fost eliberat, dar trimis pentru 3 ani (la care se adaugă încă 2 ani) cu domiciliu obligatoriu în satul Lătești, Fetești. Va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963. În 1965, ca urmare a unui act normativ al lui Nicolae Ceaușescu, care permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare, Paul Goma dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.

Debutează în decembrie 1966, în revista „Luceafărul”, cu povestirea „Când tace toba”. În august 1968, Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut „Camera de alături”, singura carte pe care Paul Goma a reușit s-o publice în România înainte de exil. În 1971, romanul „Ostinato”, interzis de cenzură în România, apare la Editura „Suhrkamp” din Germania, apoi și la „Gallimard”, în Franța. În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană – „Ușa noastră cea de toate zilele”. În 1976, apare în traducere franceză, la Editura „Gallimard”, romanul „Gherla” (proză autobiografică, bazată pe propria experiență în această închisoare).

În 1977 Paul Goma susține, printr-o scrisoare deschisă difuzată la „Europa Liberă”, Carta ’77, inițiată de scriitorii cehi Václav Havel și Pavel Kohout, la care aderă mai mulți cetățeni români. Declarația de solidaritate a fost tradusă în mai multe limbi, iar actul de protest a intrat în istoria disidenței românești ca Mișcarea pentru drepturile omului. Din această cauză Paul Goma este arestat, exclus din Uniunea Scriitorilor, însă după un timp scurt, datorită unei campanii internaționale, este eliberat.

La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soția și fiul Filip părăsesc pentru totdeauna România și se stabilesc în Franța. La Paris Paul Goma continuă să lupte pentru drepturile omului în România. Este amenințat direct și telefonic, iar în luna februarie a anului 1981 primește prin poștă un colet conținând o carte explozivă. Din fericire, scriitorul se alege doar cu o sperietură. Va suferi eșec și atentatul din anul următor.

În 1985 Paul Goma deschide ciclul romanelor autobiografice, începând cu rescrierea romanului Din Calidor și continuând cu Arta reFugii, Astra, Sabina, Roman intim și Bonifacia, în care își va reconstitui artistic cursul vieții, de la momentul nașterii până la perioada universitară. După ce majoritatea romanelor au fost editate în Occident, după 1989 Paul Goma începe să prezinte interes și pentru editurile din România. Sunt editate în limba română Patimile după Piteşti, Gherla, Culoarea curcubeului, Din Calidor, Bonifacia, Sabina, Arta reFugii, Soldatul câinelui, Ostinato, Uşa noastră cea de toate zilele, Astra, În cerc etc. La acest palmares se mai adaugă scrierea altor câteva cărți: Alfabecedarul, Justa, Castelana, Adameva, Ela, Bătrânul și fata, Altina, Basarabia, Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și evreii, Jurnal 2004 – 2006, Jurnal 2007, Scrisuri I, Scrisuri II, Scrisuri III, Catherine.

În aprilie 2013, Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova, dar așa și n-a reușit să-și revadă baștina, pe care a iubit-o și a apărat-o constant prin intermediul scrierilor sale.

Îmbolnăvindu-se de covid, scriitorul se stinge din viață la Paris, pe 24 martie 2020, la vârsta de 84 de ani.

***

Mariana Sipoș, în cartea „Destinul unui disident: Paul Goma”( Cluj: Eikon, 2014) afirmă: „Goma este un om nu numai de talent, dar are ceea ce intelectualii noștri nu au avut niciodată, și nu unii, ci toți. Din această cauză s-a creat o monstruoasă coaliție contra lui: ba nu are talent, ba este prea radical, ba nu este un elitist și câte și mai câte.

A-l onora pe Goma ar însemna a dezonora așa-zisa elită intelectuală română formată din indivizi, unii respectabili, dar lipsiți de curaj, înclinați spre compromis. Cu ce a ajutat elita intelectuală poporul român în timpul regimului comunist?

Ei foloseau acea „înțelepciune” a supunerii. Câți nu au scris ode lui Ceaușescu? În acest cadru apare Goma cu atitudinea sa și sfidarea regimului. Acest lucru îi umilește pe așa-numiții intelectuali români, consecința: mai bine îl execută pe Goma decât să se auto-blameze.

Cred că acesta este adevărul privind prezența lui Goma în panteonul național românesc. Paul Goma este un scriitor mare, după părerea mea… Cine citește „Patimile după Pitești” și mai e comunist înseamnă că ăla nu e om… e câine”.

Maria Șleahtițchi completează judicios: „Paul Goma a creat în perfectă potrivire cu ritmurile firii sale, subordonându-se unei singure instanțe – propriei sale conștiințe. El s-a aflat într-o polemică nestinsă cu timpul pe care l-a trăit, a reacționat fără rest la factorii istorici, politici, sociali, culturali, literari care i-au marcat trecerea prin lume. Nu doar personalitatea lui Paul Goma a deranjat multe orgolii, dar și opera lui răstoarnă toate tipologiile încremenite ale genurilor. Scriitorul a cultivat un tip aparte, unic de proză, care diversifică linia autenticității în romanul românesc. O îmbinare insolită de autobiografie, roman, jurnal, memorii constituindu-se într-o reacție vie, plină de verva discursului, preluând ritmurile somatice ale autorului însuși”.

Expoziția „Eu am crezut totdeauna că a spune adevărul e bine”. Paul Goma: 90 de ani de la naștere e găzduită de Sala roz a Muzeului Național al Literaturii Române și își așteaptă vizitatorii zilnic, între orele 10.00 și 17.00, cu excepția zilei de luni. Expoziția va fi deschisă publicului până la finele anului 2025.

Veronica Boldișor,

muzeografă, MNLR