Agricultorii moldoveni au motive serioase de optimism: Republica Moldova va putea exporta fără taxe zeci de mii de tone în plus de cireșe, prune, mere și struguri de masă către Uniunea Europeană, ca urmare a unui nou acord convenit între Guvernul de la Chișinău și Comisia Europeană.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDecizia vine în urma finalizării negocierilor pentru actualizarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), iar noile cote de export sunt generoase și permanente, înlocuind regimul temporar de liberalizare care a expirat pe 23 iulie.
Uniunea Europeană a extins semnificativ cotele pentru patru produse agricole moldovenești: prune: de la 15.000 la 61.000 de tone, cireșe: de la 1.500 la 4.500 de tone, struguri de masă: de la 20.000 la 40.000 de tone și mere: de la 40.000 la 50.000 de tone.
Totodată, roșiile, usturoiul și sucul de struguri vor beneficia de acces complet liberalizat pe piața europeană.
În schimb, Republica Moldova a agreat creșterea treptată, din 2026, a cotelor de import pentru carne de porc congelată, carne de pasăre și produse lactate din UE, într-un spirit de reciprocitate.
Noile măsuri vin în contextul unei creșteri spectaculoase a exporturilor agricole moldovenești în ultimii ani: struguri de masă: +112% în volum (2021–2024), +251% în valoare, mere: +2.378% în volum, +3.700% în valoare, prune: aproape dublare între 2021 și 2024 și cireșe: de la 74 tone în 2021 la peste 2.000 tone în 2024.
Acordul DCFTA, în vigoare din 2016, a permis Republicii Moldova să elimine majoritatea tarifelor și să-și dubleze comerțul cu UE. În 2023, exporturile moldovenești pe piața europeană au depășit 2,4 miliarde USD, față de 1,2 miliarde în 2015. În 2024, acestea s-au menținut la 2,39 miliarde USD, în ciuda contextului internațional complicat.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE










