Final de sesiune cu scandal și grabă legislativă: zeci de legi votate pe bandă rulantă, în ciuda neregulilor grave

487
0

Ultima ședință plenară a Parlamentului (10 iulie 2025) din sesiunea de primăvară — și totodată din actuala legislatură — s-a transformat într-o cursă contracronometru pentru adoptarea unui număr record de proiecte legislative. Dincolo de statistici impresionante, ședința a fost marcată de haos organizatoric, lipsă de transparență și încălcări grave ale procedurilor parlamentare.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe hârtie, deputații au bifat performanțe remarcabile: 79 de proiecte examinate în mai puțin de șapte ore, dintre care 67 legi și 12 hotărâri, inclusiv numiri oficiale. În realitate, graba legislativă a ascuns un proces afectat de multiple nereguli: modificări masive ale ordinii de zi, includerea proiectelor în ultimul moment, lipsa documentației esențiale și restrângerea dreptului deputaților de a interveni cu amendamente.

Concret, ordinea de zi a fost modificată de la 66 la 81 de proiecte, adică o creștere de 22% față de forma inițială. Unele documente au fost introduse chiar în dimineața ședinței, fără a oferi deputaților timp rezonabil de analiză. Promo-LEX a avertizat că această practică compromite calitatea procesului legislativ și afectează grav transparența.

Situația a fost agravată de decizia fracțiunii BCS de a părăsi sala în semn de protest, invocând lipsa de legitimitate a numirilor planificate. Prezența opoziției la dezbateri fiind esențială, absența acesteia a șubrezit și mai mult legitimitatea procesului.

Transparența, marea absentă: în cazul a 38 de proiecte (56%), transparența a fost compromisă; 33 de proiecte nu aveau publicate acte-cheie, inclusiv versiuni finale, avize juridice sau expertize anticorupție; la 11 proiecte nu a fost respectat termenul legal pentru primirea recomandărilor de la societatea civilă; la 41 de proiecte, deputații nu au avut posibilitatea legală de a depune amendamente, din cauza procedurilor accelerate; Promo-LEX a remarcat și faptul că 22 de proiecte au fost înregistrate cu doar 1–2 zile înainte de ședință, accentuând ideea unei sesiuni desfășurate „pe repede înainte”.

Un tablou general al sesiunii: dezechilibru între eficiență și corectitudine

Pe parcursul celor 23 de ședințe ale sesiunii de primăvară, s-au repetat aceleași probleme: ordine de zi instabilă, proiecte declarate „prioritare” fără temei legal, lipsă de dezbateri reale asupra moțiunilor și o prezență scăzută a autorităților în plen pentru prezentarea rapoartelor.

Totuși, au existat și elemente pozitive. În ciuda disensiunilor, anumite proiecte au beneficiat de consens între putere și opoziție, în special în domenii de interes public precum educația, economia și protecția socială. De asemenea, pagina web a Parlamentului a făcut progrese în direcția transparenței, oferind acces mai rapid la documente legislative.

Deși ultima ședință din actuala legislatură a marcat un maraton legislativ aparent eficient, graba și nerespectarea procedurilor riscă să compromită nu doar calitatea actelor normative, ci și încrederea publicului în procesul democratic. O eventuală sesiune extraordinară ar putea fi o oportunitate de corectare — cu condiția respectării normelor constituționale și a principiilor de transparență.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE