Cetățenii Republicii Moldova stabiliți cu trai permanent în Italia și Letonia vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești fără a susține examene suplimentare. Guvernul a aprobat astăzi, 18 iunie, semnarea Acordului cu Guvernul Italiei și Acordul deja negociat cu Republica Letonia.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit autorităților, aceste acorduri vor contribui la facilitarea mobilității cetățenilor moldoveni, oferind un cadru legal clar pentru recunoașterea și conversiunea permiselor auto. De aceleași beneficii vor putea beneficia și cetățenii italieni și letoni care locuiesc în Republica Moldova.
Republica Moldova are deja acorduri similare semnate cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania și Grecia. De asemenea, un document identic a fost semnat cu Franța, care urmează să intre în vigoare. În plus, o declarație comună de intenție privind transcrierea permiselor de conducere a fost semnată cu Germania, care prevede posibilitatea preschimbării acestora în urma susținerii unui examen practic.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE