Şico Aranov (1905 – 1969), personalitate ilustră a vieţii muzicale la est de Prut: File din biografia de creaţie 

Deşi numele lui Şico Aranov nu este cu totul necunoscut melomanilor  şi muzicienilor din Republica Moldova, în prezent, despre opera sa se vorbeşte puţin în spaţiul public. Excelent instrumentist, compozitor şi dirijor, Şico Aranov a stat la baza a trei colective artistice din Moldova – Orchestra de Jazz a Filarmonicii de Stat  Moldoveneşti, Orchestra Ansamblului de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra de Jazz „Bucuria” a Filarmonicii de Stat Moldoveneşti –, fiind în acelaşi timp şi conducătorul acestor formaţii. De asemenea, timp de câţiva ani (1964 – 1966), el a fost dirijorul Orchestrei de Muzică Populară şi de Estradă a Comitetului de Stat pentru Radiodifiziune şi Televiziune al Sov(i)etului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, reorganizată ulterior în Orchestra de Muzică Simfonică şi de Estradă.

În calitate de compozitor, Şico Aranov a lăsat o moştenire vastă, ce cuprinde sute de lucrări aparţinând unui spectru larg de genuri şi de stiluri muzicale: suite, fantezii şi rapsodii pentru orchestra de estradă, compoziţii de jazz, cântece, muzică pentru film, prelucrări de melodii populare.

Șico Aranov a făcut parte din cele mai importante organizaţii de creaţie şi profesionale de profil, Uniunea Compozitorilor din RSSM, Adunarea de Creaţie a Uniunii Compozitorilor din RSSM, Fondul Muzical al URSS: Secţiunea Moldovenească. În documente oficiale din anii 1940 – 1960 numele său apare alături de acelea ale altor personalităţi cunoscute din viaţa artistică a timpului: Ştefan Neaga, Eugen Coca, David Gerşfeld, Solomon Lobel, Leonid Gurov ş. a. În 1950 lui Şico Aranov i s-a decernat titlul de „Om cu merite în artă al RSS Moldoveneşti”, iar în 1953, acela de „Artist norodnic al RSS Moldoveneşti” (Artist al Poporului).

Pentru a înlătura o lacună de cunoaştere a patrimoniului cultural naţional, dar şi pentru a împlini o datorie morală faţă de un ilustru înaintaş, cu merite incontestabile pe tărâm civic şi artistic, am considerat necesară readucerea creaţiei lui Şico Aranov în atenţia publică. În acest scop, vom face apel, în principal, la informaţii extrase din documente de arhivă aflate în custodia Agenţiei Naţionale a Arhivelor.

Şico Aranov s-a născut la 10/23 aprilie 1905 în satul Tatarbunar din judeţul Cetatea Albă, în familia numeroasă a funcţionarului Beniamin Aranovici. Şi-a făcut studiile muzicale la Conservatorul „Unirea” din Chişinău, clasele compoziţie şi valtornă (1923 – 1927), şi la Academia Regală de Artă Muzicală şi Dramatică din Bucureşti, clasele trompetă şi compoziţie–dirijare (1931 – 1935). La instituţia din capitala României i-a avut drept profesori pe Vasile Tecuceanu (1873 – 1947), unul dintre fondatorii şcolii româneşti de trompetă, şi pe Ion Nonna Otescu (1888 – 1940), compozitor, dirijor şi pedagog înzestrat, unul dintre cei mai de seamă muzicieni români din secolul trecut, care s-a numărat şi printre fondatorii Operei Române. În timpul aflării sale la Bucureşti, tânărul artist a cântat în spectacole de revistă şi în formaţii instrumentale afiliate cinematografelor din oraş.

La 10 zile de la ocuparea teritoriilor estice ale Regatului României de Uniunea Sovietică, în anul 1940, Şico Aranov a revenit în Basarabia, stabilindu-se la început în oraşul Cetatea Albă. Puţin mai târziu, a acceptat propunerea autorităţilor de a conduce la Chişinău orchestra de jazz a proaspăt createi Filarmonici de Stat Moldoveneşti (Молдгосджаз). La acea dată, formaţia se compunea din vreo 20 de muzicieni, printre aceştia cântăreţul Rudolf (Ruven) Caplanschi (1911– 1966), soţia acestuia Sonea (Sofia), născută Şirman, instrumentistul Harry (Huna) Şirman (1919–2017), fratele Sonei Şirman ş. a.

La începutul războiului sovieto-german (1941–1945) Şico Aranov s-a evacuat împreună cu membrii orchestrei în Asia Centrală. Fiind reorganizată pe loc, formaţia avea să concerteze pe un spaţiu imens începând cu Asia Centrală (Uzbekistan), cuprinzând Siberia (Irkutsk), litoralul Mării Albe (Arhanghelsk), Ţinutul Primorie din Extremul Orient şi chiar oraşul Moscova. În Extremul Orient, jazz-ul moldovenesc a avut în anii 1943/44 un turneu prelungit de şapte luni. Artiştii au prezentat concerte atât în localităţi situate în spatele frontului, cât şi în unităţile Armatei Roşii amplasate în zona operaţiunilor militare, în spitale de răniţi, pe corăbii de război. Asfel, Şico Aranov se exprima cât se poate de exact atunci când nota în autobiografia sa că în toţi aceşti ani a locuit „într-un vagon special”. Programul concertelor includea cântece patriotice, melodii şi dansuri populare moldoveneşti, muzică de jazz şi dansuri moderne, dar şi elemente împrumutate din alte arte, de exemplu, din teatru. Concertele formaţiei începeau cu piesa „Fantezia moldovenească” de Şico Aranov. Publicaţiile periodice din acei ani menţionau cultura muzicală elevată şi coeziunea interpretativă a colectivului, măiestria soliştilor, teatralitatea. Era apreciată înalt prestaţia vocaliştilor Efim (Havis) Bălţanu, Ianina Dzykovskaia, Robert Caplanschi, a dansatorilor Grigore Toscaru, Daniil şi Alexandr Zelţer, L. Teodorescu. De un succes deosebit s-a  bucurat cântecul lui Şico Aranov „Nu puteam să nu mă întorc” (Я не вернуться не мог), a cărui primă interpretare a avut loc, se pare, în vara anului 1944, în oraşul Soroca, capitala provizorie a RSSM după reocuparea oraşului de Armata Roşie. Piesa era interpretată de solistul orchestrei Robert Caplanschi.

Un fapt curios, dar încă puţin cunoscut, din activitatea orchestrei este interpretarea unei piese din filmul britanic „Let George Do It”, demonstrat în Uniunea Sovietică cu titlul „Джордж из Динки Джаза” („George from Dinky Jazz”). În versiunea sovietică executată în limba rusă conţinutul textului diferea faţă de acela al piesei originale cu titlul „Count Your Blesses and Smile”. Surse memorialistice indică asupra faptului că formaţia condusă de Şico Aranov a interpretat această piesa în timpul unui concert prezentat piloţilor americani şi englezi sosiţi la Arhanghelsk în cadrul misiunii de acordare a ajutorului aliaţilor Uniunii Sovietice. O înregistrare audio a piesei din anul 1945 ce se păstrează în arhiva radio din Moscova ar putea servi la rescrierea unei pagini demne de interes din istoria artei muzicale din Moldova.

După război, orchestra a revenit la Chişinău şi şi-a continuat activitatea cu succes, efectuând numeroase turnee prin ţară, dar în anul 1948 autorităţile au luat decizia de a desfiinţa colectivul. În atare împrejurări, Şico Aranov a trebuit să-şi reorienteze viaţa profesională spre un alt colectiv artistic şi anume Ansamblul de Dansuri Populare „Joc”. Timp de aproape un deceniu (1947 – 1956) el a fost conducătorul muzical al acestui colectiv şi dirijorul orchestrei ansamblului. Întrucât factorii de decizie puneau în mod imperativ în sarcina artiştilor valorificarea artei populare, Şico Aranov a trebuit să-şi canalizeze eforturile în direcţia studierii şi promovării folclorului muzical, şi nu doar a celui românesc (numit în epocă „moldovenesc”), ci și a celui găgăuz, bulgar, evreiesc ş. a. El avea să prelucreze un material muzical enorm, pentru ca acesta să fie integrat în compoziţii instrumentale, vocale şi de dans. Astfel, în repertoriul Ansamblului de Dansuri Populare „Joc” au intrat dansuri pe muzică prelucrată de Şico Arananov, câteva exemple în acest sens fiind  „Cumătriţele”, „Logodna”, „Coasa”, „M-am pornit la Chişinău”, „Tăbăcăreasca”, „Sârba”, „Hangu”, „Sâsuiac”, „Cadânja”, „Dans din ţara Oaşului”, „Moldoveneasca”. Indiferent de domeniul şi de colectivul în care a activat, prelucrările muzicale, aranjamentele şi orchestrările sale erau executate la un nivel înalt. Iată de ce maestrul avea să persifleze la un moment dat în una dintre compoziţiile sale („Leana”) lucrul de mântuială al unor muzicieni, care îşi făcuseră din prelucrarea melodiilor populare o afacere profitabilă.

Ansamblul de Dansuri Populare „Joc” a întreprins numeroase turnee prin Uniunea Sovietică şi peste hotare. În iarna anului 1949/50, ansamblul a evoluat în cadrul Decadei Muzicii şi Dansului Moldovenesc la Moscova. În anul 1953, colectivul a participat la Festivalul Tineretului şi Studenţilor din Bucureşti, fiind distins cu premiul I şi medalia de aur. În toamna anului următor, ansamblul a concertat într-un şir de oraşe din România: Bucureşti, Râmnicu–Vâlcea, Craiova, Cluj, Arad, Oradea, Târgu–Mureş.

În 1956/57 la Chişinău a fost înfiinţată orchestra de estradă „Bucuria” a Filarmonicii de Stat Moldoveneşti, a cărei organizare i-a revenit lui Şico Aranov.  Această nouă etapă în viaţa artistului se suprapunea pe renunţarea treptată a factorilor politici din Uniunea Sovietică la campaniile oficiale purtate până la acea dată împotriva jazz-ului. În repertoriul orchestrei din anul 1957 au intrat Fox–Trot de Duke Ellington, fantezia „Bucuria” compusă de Şico Aranov, mai multe piese prelucrate de dirijor („Fantezia română”, „Tangou argentinian”, „Rumba–Congo”, „Cico–Cico” (cântec popular puertorican), „Carioca” ş. a.

Aprecierile elogioase ale concertelor formaţiei de jazz „Bucuria”, atât în presa periodică, cât şi în memoriile martorilor oculari ne permit să tragem anumite concluzii despre nivelul artistic al formaţiei, despre vizibilitatea orchestrei şi a conducătorului ei în viaţa culturală republicană şi unională. Bunăoară, presa remarca pe marginea programului de concert prezentat în cadrul unui turneu în oraşul Leningrad (actualmente, Sankt Petersburg), la sfârşitul anilor 1950, profesionalismul artiştilor, „dexteritatea de invidiat a interpretării, care vine doar odată cu maturitatea artistică”, muzicalitatea, bucuria pe care o transmiteau publicului. Dintre piese se reţineau „Fantezia română”, lucrare bazată pe material muzical popular prelucrat de Şico Aranov, cântecul „Ochii tăi frumoşi” de acelaşi compozitor ş.a. Publicul atribuia merite deosebite în reuşita colectivului conducătorului artistic, „muzicant minunat, dirijor priceput şi experimentat”, artist înzestrat cu simţ estetic fin. Din generaţia mai în vârstă, continuau să aibă priză la public soliştii Rudolf Caplanschi şi Efim Bălţanu, iar din generaţia tânără făceau o impresie bună dansatorii Inna Batasova, Ludmila şi Vladimir Alexeenkov, prezentatorii A. Badaş şi V. Nicolaev.

La un moment dat, când Orchestra de Jazz Bucureşti a avut un turneu în Uniunea Sovietică, în presa sovietică au apărut menţiuni laudative cu privire la prestaţia celor două formaţii – „Bucuria” din RSSM şi „Bucureşti” din România – în oraşul Odesa.

Șico Aranov este autorul şlagărelor din anii 1950 – 1960 „Nu sunt de vină numai eu”, „Am visat că iubesc”, „Aurica”, „Nopţile Moldovei”, „Ochii tăi frumoşi”, „Fetele din Chişinău”, „Nu glumesc”. Multe dintre cântecele de estradă aveau două versiuni, în limba română şi în limba rusă. Trebuie menţionat faptul că muzica era compusă, de regulă, pe baza textului în limba română, iar versiunea în limba rusă reprezenta o traducere sau o adaptare a versiunii originale. Dacă vom compara cu alte producţii ale culturii de masă sovietice, în special de mai târziu, vom observa că era invers: textele în limba română erau traduceri din rusă. Cântecul „Ochii tăi frumoşi” pe versurile poetului Liviu Deleanu (1911 – 1967) a fost interpretat în limba română de Rudolf Caplanschi, iar în limba rusă de Vera Leşcenco, acompaniaţi de Orchestra de Jazz „Bucuria”. În interpretarea orchestrelor conduse cu măiestrie şi dedicaţie de Şico Aranov s-au bucurat de succes şi creaţiile altor compozitori, printre acestea, „Te salut, Chişinău!” de Oleg Negruţa, „O vioară cântă-ncet undeva” de  Valentin Vilinciuc, ambele pe versurile lui Liviu Deleanu, „Cad ploi târzii” de Solomon Şapiro,  pe versurile lui Aureliu Busuioc ş. a.

Se cuvine menţionată colaborarea fructuoasă a lui Şico Aranov cu un şir de personalităţi ale vieţii culturale din Moldova Sovietică: poeţii Liviu Deleanu, Petru Zadnipru, Aureliu Busuioc, Petru Cărare, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Efim Crimerman, Emil Nicula, Ştefan Lozie, Andrei Lupan, vestiţii interpreţi Gheorge Eşanu, Tamara Ciobanu, Ion Bass, Tudor Negară, Eugeniu Ureche, Dorica Roşca, compozitorii Vasile Zagorschi, Alexei Sârcea, Max Fişman, David Fedov ş.a. Este de notat şi faptul că în această orchestră şi-au început cariera compozitorii Eugen Doga şi Oleg Negruţa.

Șico Aranov a încetat din viaţă la 28 noiembrie 1969, în oraşul Chişinău. A fost înmormântat în Cimitirul Evreiesc din acelaşi oraş.

Aurelia Felea,

Agenția Națională a Arhivelor