Războiul care nu s-a încheiat

Fiindcă e 9 mai și fiindcă am fost solicitat să comentez ceea ce se întâmplă azi în lume în contextul „Zilei victoriei” serbată cu multă pompă în Piața Roșie din Moscova.

Istoricii mai discută și azi cine a câștigat războiul mondial. Le alimentează aceste polemici nu doar documentele vechi, ci și declarațiile politicienilor de azi. Iată că într-un timp foarte scurt am văzut deja câțiva lideri care își revendică victoria: Putin, Trump, Xi JinPing, dar lista nu se încheie. Dar dacă lista presupușilor „învingători” mai poate fi pusă în discuție, nimeni nu pune la îndoială cine a început războiul. Cine l-a declanșat?

Istoria celui de Al Doilea Război Mondial începe în septembrie 1939, cu ocuparea Poloniei de către armatele Wermahtului german și ale Armatei Roșii. Hitler și Stalin sunt cei care ocupă Polonia, apoi Hitler ocupă țări din Europa Occidentală: Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Franța; iar Stalin ocupă țări sau rupe bucăți din Finlanda, România, Estonia, Letonia, Lituania… Apoi începe sângerosul carusel în toată lumea, nu doar în Europa…

Pe 8 mai 1945, cu semnarea actului de capitulare a Germaniei naziste la Reims, s-a încheiat războiul în Europa. Două războaie mondiale, cu aceleași cauze și cu aceleași tendințe, doar cu arme mai performante (și, consecutiv, cu mai multe victime). Lecția învățată de Europa a fost și remediată, succesiv, dar începând aproape imediat după război: reconciliere, securitate colectivă, piață comună, explorarea în comun a resurselor, excluderea vămilor și transparența hotarelor. O colaborare care excludea orice conflict interstatal. Și asta durează de opt decenii, fără excepții. Lumea nu știe ce e războiul!

Cu totul altceva s-a întâmplat în partea de est a continentului, dominat de ruși/ URSS: țările din zonă, în loc să fie eliberate de naziști, au fost ocupate de comuniști. Ocupate. Supuse unor presiuni inimaginabile, umilite. Și, atunci când au deranjat, bombardate: Ungaria 1956 și Cehoslovacia 1968 sunt doar două cazuri, conflictele dintre imperiul sovietic și vasalii europeni și asiatici s-au perpetuat în diferite forme. A urmat destrămarea URSS, conflictele interetnice, provocate de Moscova, în Moldova, Cecenia, Georgia, Armenia, Uzbekistan, Ucraina. „Pacea” și „Victoria” semnate de ruși pe 9 mai 1945 s-au dovedit a fi acte nevalabile. Pe partea de est a Europei, războiul continuă. Agresorul din 1939, care a ocupat, împreună cu Germania nazistă, o parte din Polonia, apoi o bună parte din Europa, acum continuă să-și facă de cap.

Normal era ca în 1945, de vreme ce a fost condamnat agresorul care a declanșat războiul și s-a revenit la vechile frontiere, același lucru ar fi urmat să se întâmple în partea de Est a continentului: să se revină la hotarele de până la 1939! Să i se redea Poloniei pământurile ocupate, să i se întoarcă Finlandei Carelia, să fie eliberate de ruși Estonia, Letonia, Lituania și, bineînțeles, să i se întoarcă României teritoriile răpite. Fiindcă lucrul nu s-a întâmplat, niște consecințe directe ale ocupării noastre, în acest război, în 1940, apoi, repetat, în 1944 (acte reconfirmate în 1945), au fost – înainte de toate – deportările noastre din 1941 și din 1949.

Din cauza că revenirea la hotarele din 1939 nu s-a produs, agresorul continuă să calce în picioare teritorii străine, să bombardeze orașe și sate ale vecinilor. Invazia rușilor în Ucraina, care durează deja mai bine de trei ani, demonstrează că războiul mondial încă nu s-a încheiat. Un agresor a fost penalizat și pus la punct, celălalt continuă să-și facă de cap. Din cauza aceleași frustrări. Sloganul amenințător și obraznic al „eliberatorilor” de la toate paradele „victoriei” care ni se părea anecdotic: „Можем повторить” („Putem să repetăm isprava!”) s-a materializat, în Ucraina. Or traducerea lui completă e asta: Putem continua bombardamentele, crimele de război și genocidul! Și lumea le rabdă!

Citeam zilele astea un interviu din revista Scriptor cu scriitorul și filosoful francez Pascal Bruckner, care își amintea: „Otto de Habsburg, ultimul prinț al monarhiei austro-ungare, a fost singurul lider mai-iunie 2025 austriac care s-a opus Anschluss-ului în 1938 și a părăsit Austria. În anii ʼ90, după ce l-a întâlnit pe Putin, a spus: «Am în fața lui Putin aceeași senzație pe care am avut-o în fața lui Hitler, aceea a unui funcționar mărunt, înfuriat». Iată o formulă exactă. Iar astăzi, suportăm furia funcționarului mărunt”.

Ergo: niciun război nu poate fi încheiat, dacă nu este pedepsit și descurajat agresorul. Iată de ce trăim în lumi paralele: o lume care a învățat din război și își dorește pace/ împăcare și un agresor care, dacă nu e pus la respect, setea de sânge i se amplifică. Iată de ce pacea încheiată la Reims pe data de 8 mai e una valabilă, iar cealaltă a însemnat doar mângâierea orgoliului lui Stalin. Și încurajarea staliniștilor. Iar dacă vom fi nostalgici după trecutul comunist, le vom fi părtași la crimă.