Ajutor de Paște pentru familii. Circa 230 000 de persoane vor beneficia de suport financiar în valoare totală de peste 470 de milioane de lei

309
0

 

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În jur de 230 000 de persoane vor beneficia de suport financiar în valoare totală de peste 470 de milioane de lei. Banii vor ajunge la toate familiile care au copii cu vârsta de până la cinci ani, la cele care îngrijesc de copii cu dizabilități sau de adulți cu dizabilități severe. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, au oferit mai multe detalii despre această inițiativă, care face parte din Bugetul +PLUS, adoptat recent de Parlament.

Astfel, toate familiile care au copii de până la cinci ani, inclusiv cele din diasporă, vor primi câte 1 500 de lei. La fel, câte 5 000 de lei vor ajunge la familiile care au copii cu dizabilități sau îngrijesc de adulți cu dizabilități severe. Banii vor fi oferiți începând cu data de 2 mai.

„De acest suport vor beneficia toți copiii de până la cinci ani, indiferent de gradul de bunăstare. Nu ne referim numai la familii social vulnerabile. Aceasta a fost decizia noastră, să aplicăm acest principiu. Toți copiii sunt ai noștri, toți au nevoie de suport, e corect să beneficieze toți”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Plățile vor fi oferite de către Guvern într-un mod proactiv, nu va fi necesar de depus cereri. Banii vor fi oferiți prin trei modalități – prin intermediul cardurilor sociale, al cardurilor bancare sau prin intermediul oficiilor poștale. Plățile vor fi disponibile până la sfârșitul acestui an”, a adăugat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

În cadrul conferinței de presă, oficialii s-au referit la suportul acordat de-a lungul timpului și altor categorii de persoane. De exemplu, plățile alocate pentru pensii au crescut cu 13,9 miliarde de lei față de acum 3 ani.

Bugetul +PLUS conține resurse financiare suplimentare pentru investiții, reziliență energetică și creștere economică. Banii sunt oferiți de Uniunea Europeană, inclusiv prin pachetul de sprijin financiar din partea UE pentru susținerea Planului de creștere economică pentru Republica Moldova.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE