Adoptat de Parlament // Plățile și transferurile în valută străină între persoane fizice rezidente, admise în cazul vânzării sau cumpărării unui bun imobil

333
0

Plățile și transferurile în valută străină, efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi admise la vânzarea – cumpărarea bunurilor imobile, în anumite condiții. Un proiect de modificare a unor acte normative a fost adoptat de Parlament, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Inițiativa legislativă  permite operațiunile între persoanele fizice rezidente care țin de vânzarea – cumpărarea bunurilor imobile. Propunerea de a reglementa efectuarea plăților și tranzacțiilor în valută străină la vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile a venit în condițiile implementării Legii privind efectuarea decontărilor în numerar. Potrivit acesteia, începând cu 1 aprilie 2025, tranzacțiile în numerar vor fi permise doar în cazul în care valoarea bunului imobil este mai mică de 80 000 de euro. În celelalte cazuri, va fi obligatorie plata în format electronic sau bancar. În aceste condiții, potrivit legislației în vigoare, persoanele care vor efectua aceste tranzacții în format electronic vor fi nevoite să efectueze operațiuni de schimb valutar, care implică și costuri suplimentare. De exemplu, la o tranzacție de 100 000 de euro, comisionul la curs valutar ar fi de 600 de euro per operațiune. Pentru a minimiza aceste costuri, deputații au propus modificarea Legii privind reglementarea valutară.

Potrivit datelor Uniunii Agențiilor Imobiliare, anul trecut au fost efectuate peste 16 000 de tranzacții de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, iar valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 100 000 de euro.

De asemenea, la propunerea Guvernului, a fost majorat plafonul cumulativ al tranzacțiilor de până la 200 000 de lei pentru producția de fitotehnie și horticultură și de până la 300 000 de lei anual, în cazul producției zootehnice în formă naturală, în masă vie și sacrificată, pentru care va fi acceptată efectuarea plăților în numerar în favoarea persoanelor fizice. Propunerea a parvenit urmare a recepționării mai multor petiții ale producătorilor de lapte.

Modificările legislative vor intra în vigoare la 1 aprilie 2025, iar Banca Națională a Moldovei urmează să aducă actele sale normative în corespundere cu respectiva inițiativă legislativă.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE