„Din dragoste de voi veghez în preajmă” // Liviu Damian, 90 de ani de la naștere

Liviu Damian, remarcabilul scriitor basarabean care a promovat până la mișcarea de eliberare națională din anii 1989-1991 adevărul despre neamul nostru, punând în acțiune eticul, esteticul, credința, morala, încrederea în om, în iubirea de neam și de pământ, pe 13 martie 2025 ar fi împlinit 90 de ani.

Cu prilejul acestui notabil eveniment, miercuri, 12 martie 2025, în Sala verde a Muzeului Național al Literaturii Române, a fost vernisată expoziția comemorativă „Din dragoste de voi veghez în preajmă”, care invită  publicul vizitator să urmărească itinerarul vieții și creației literare a celui care a fost  recunoscut drept poetul demnității și verticalității, al conștiinței de cel mai înalt nivel.

Evenimentul a fost moderat de doamna Maria Șleahtițchi, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române.  În debutul evenimentului, dânsa a prezentat sumar expoziția, menționând că vizitatorii vor putea descoperi și redescoperi aici volume de poezii, proză, traduceri ale operei lui Liviu Damian, manuscrise, documente, lucrări de artă plastică și fotografii – toate acestea punând în evidență prodigioasa și vasta activitate a poetului.

Vlad Vornic, secretar de stat al Ministerului Culturii, Ion Hadârcă, poet, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, Ivan Pilchin,  vicepreședinte al Uniunii Scriitorior din Republica Moldova, Ana Bantoș, critic literar, Vasile Romanciuc, poet, Alexandru Burlacu, critic literar, Nicolae Popa, poet, Mihai Poiată, poet și cineast au evocat în luările lor de cuvânt personalitatea polivalentă a lui Liviu Damian, curajul și osârdia cu care a promovat în scrierile sale și în viața de zi cu zi valorile literare, naționale și general-umane. Câteva spicuiri din alocuțiunile vorbitorilor sunt edificatoare, în acest sens: Poetul a fost om de caracter, cu conștiință civică și demnitate, promotor și susținător fervent al tinerilor scriitori, generos, principial, tribun desăvârșit, care dădea expresie cuvântului. Rămas fără ocrotirea tatălui său Ștefan, intelectual deportat în Siberia, e poetul cu „religia Tatălui”. Liviu Damian este un verb la timpul trecut – prezent – viitor, scris într-un singur cuvânt, e un poet al elanului vital, al unui spectacol al confruntărilor. A simțit cu toată inima vântul schimbării, a fost un poet autentic și vizionar. Plecat de timpuriu la cele veșnice, n-a fost prezent la evenimentele din 1989-1991, dar, într-un fel, a participat la ele alături de noi prin tot ceea ce a scris. Nu se știe cum ar fi evoluat poezia noastră după 1989, dacă poetul era în viață. Liviu Damian este un poet uriaș care încă trebuie descoperit…

Cu emoție și gratitudine față de cel care i-a dat viață a vorbit Florin Damian, fiul poetului. A fost un moment de bucurie să le avem alături de noi și pe doamnele Anastasia și Tatiana Damian, soția și sora poetului.

Atmosfera feerică a fost întregită de recitalurile de poezie susținute de gazda evenimentului, doamna Maria Șleahtițchi și onorabilii invitați.

Expoziția comemorativă „Din dragoste de voi veghez în preajmă” este deschisă pentru vizitatori până pe 12 mai 2025.

***

Itinerarul biografic și literar al lui Liviu Damian, poet, eseist, publicist, traducător 

Liviu Damian s-a născut la 13 martie 1935, în localitatea Corlăteni, județul Bălți, România, în familia profesorilor Eufimia și Ștefan Damian.

A avut o copilărie plină de încercări… În 1946 tatăl său a fost învinuit de antisovietism și deportat în Siberia, unde a stat nouă ani. Mamei Eufimia, cu o experiență didactică de peste 20 de ani, i-a fost interzis să profeseze, fiind chemată aproape zilnic în instanță, timp de un an, pentru cercetări. Astfel, Liviu, la o vârstă fragedă, a rămas să îngrijească, în locul părinților, de gospodărie și de surorile sale mai mici Elena și Tatiana, fiind ajutat de buneii Grigore și Elena Țurcanu.

Peste ani, Liviu Damian avea să-i dedice surorii Tatiana poezia Cei trei,  în care evoca momente tulburătoare din copilărie:

Când unul plângea

doi îl linișteau.

Când doi dormeau

al treilea îi păzea.

Trei blide ca luna.

Vă aduceți aminte?

Dormeam sub o aripă,

tremuram într-un gând.

Trei spice de grâu,

trei mere albastre –

în jurul privirilor noastre.

Este semnificativ următorul crâmpei din copilăria băiatului:  înainte de a pleca în Siberia, tatăl și fiul au sădit un salcâm în fața casei, care a crescut înalt și viguros și care peste ani a cuprins cu rădăcinile lui vânjoase dealul din apropiere, protejând cu temeinicie casa părintească. Mai târziu, poetul a evocat acest fapt și relevanța lui în volumul de versuri Salcâmul din prag, simbolistica salcâmului având puterea legăturii cu strămoșii, dar și cu generațiile viitoare:

SALCÂMU-ACESTA CARE-MI CREȘTE

din pragul casei părintești

la frunză-i tânăr, iar la gânduri

e ca bătrânii de demult.

Salcâmu-acest cu frunza rară

cu trunchi brăzdat de semne-adânci

fântâna, casa și suflarea

mi le-a cuprins în rădăcini.

După absolvirea școlii medii din localitatea natală, Liviu Damian a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie și Istorie (1955-1960). Aici s-a implicat activ în cenaclul literar Mihai Eminescu, fiind remarcat, de altfel, de personalități din mediul scriitoricesc. După finalizarea studiilor, a lucrat la redacția ziarului pentru copii Tânărul leninist (1961), ulterior a fost angajat în calitate de redactor adjunct al revistei Nistru (1963-1968), consultant literar în conducerea Uniunii Scriitorilor (1971), redactor-șef al Comitetului de Stat pentru Edituri și secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1986).

A debutat editorial cu placheta de versuri Darul fecioarei (1963), urmată de o serie întreagă de volume reprezentative de poezie: Ursitoarele (1965), Sânt verb (1968, 1990), De-a baba iarba (1972), Un spic în inimă (1973; 2002), Partea noastră de zbor (1974), Mândrie și răbdare (1977; 2017), Altoi pe o tulpină vorbitoare (1978), Salcâmul din prag (1979), Maraton (1980), Inima şi tunetul (1981), Coroana de umbră (1982; 2002), Cavaleria de Lăpușna (1985; 2004), Scrieri (vol. I-II, 1985), Poezii și poeme (1986), Melcul și steaua (1996), Saltul din efemer (2003), Aștept un arici (2004), 101 poeme (2011), Din rană crește ramul (2014), Punctul meu de sprijin e iubirea (2014). Liviu Damian a practicat și eseul, publicând cărțile Îngânduratele porți (1975), Pâinea (1976), Dialoguri la marginea orașului (1980).

Cu volumele Numele tău (1968) de Grigore Vieru și Sînt verb (1968) de Liviu Damian, începe cu adevărat „schimbarea la față” a poeziei române din Basarabia. Într-o epocă stagnantă, Liviu Damian se declară adeptul mișcării, poezia sa diferențiindu-se prin mobilizare:

Fărâmă piedici, vorbe și păreri.

Ascultă de chemarea ce te cheamă,

Aruncă-te din ziua ta de ieri

În ziua cea de mâine fără teamă.

(Fragment din poezia Ia taurul de coarne)

În anul 1985 revista Moldova publică poemul dramatic de proporții Cavaleria de Lăpușna, consacrat personalității lui Ștefan cel Mare.  Poetul a dat dovadă de mare curaj, căci în perioada respectivă orice referiri la spațiul istoric și etnic de dincolo de Prut erau supuse unor restricții dure.

TESTAMENTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE

 

Să-mi tragă clopotele-n deal

la vreo biserică de țară

de voi cădea în foc și pară

și-aluneca-voi de pe cal.

Când mă veți pune în mormânt

cu-alai modest sau jale mare

să nu așterneți dezbinare

peste o palmă de pământ.

(Fragment din poemul Cavaleria de Lăpușna)

 

Liviu Damian a fost un mare îndrăgostit de poezia lui George Bacovia și  Nicolae Labiș, bun prieten cu Nichita Stănescu, căruia i-a dedicat mai multe poezii, printre care și Poetul luptându-se cu imaginația:

Aceste cuie (de lumini, de lut?)

În care freamătul e bătut,

Și se bate

Aș vrea să fie altceva

De parcă atunci nu l-ar și nu ne-ar

durea și chema.

 Poetul a tradus din poeziile lui Iustinas Marcinkevičius, Vladimir Solouhin, Pablo Neruda, Giannis Ritsos, Nâzim Hikmet ş.a. Creația literară a scriitorului a fost tradusă în limbile ucraineană, lituaniană, letonă, rusă, engleză, poloneză, germană, spaniolă, bielorusă, georgiană.

Pentru meritele sale literare, a primit mai multe distincții și premii, inclusiv Premiul N. Ostrovski (1967), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1983), Premiul de Stat al RSSM pentru Literatură; Ordinul Insigna de Onoare. (1984), Maestru Emerit al Artei (1985).

Liviu Damian se stinge din viață pe 20 iulie 1986, la Chișinău. Este înmormântat în cimitirul din Corlăteni.

În martie 2014, regretatul Vladimir Beșleagă a vizitat satul de baștină al poetului. Iată ce relata scriitorul: „Am mers la Corlăteni-Bălți, acolo unde, în cimitirul din inima satului, odihnește poetul, între mama Eufimia și tata Ștefan.
Deasupra frunții, ca un arc al destinului său dificil, dar de o rară în lumea noastră demnitate, lucesc în bronz cuvintele testamentare, una dintre cugetările poetului, un proverb în chipu-i de rugă:
CUPRINDE-MĂ CU LINIŞTE, PĂMÂNTULE,
CUM TE-AM CUPRINS ŞI EU… ”.

Zice, după aceea, scriitorul: „Acum mă dau la o parte. Să ascultăm vocea poetului”.

 VERDE MATERN

Verde matern, verb matern –
Codrul te vede veșnic verde,
Nisipul te vede al nimănui,
Mutul te vede al mutului.

Harnic te văd dăruiții cu har,
Fără de sare – duhul sărac.
Marea îți soarbe cuvântul amar,
Munții cu fag stâncă te fac.

Când vorba mă minte alunec din minte
Și intru supus în infern
Decât să vântur pe vânt cuvinte
Din marele verb matern.

Mă văd prin vremi ce demult au apus:
În vârfuri de sulițe e capul meu dus
Și-n urmă huma lacomă strânge
Verbe materne – lacrimi de sânge.

 

DREPTUL POETULUI

Port o piatră în gură
Ca să-mi șlefuiască cuvintele,
Cuvintele de dragoste, cuvintele de ură,
Cuvintele tăcute ca mormintele.

Port câte un izvor de lacrimi sub gene
Ca să-mi spele privirea
Când mi-o îndrept spre sate moldovene,
Acolo unde crește nemurirea.

Port cuțite în inimă adânc
Pentru ca să n-adoarmă cumva
Atunci când strig ori plâng,
Atunci când mă cheamă Moldova mea.

Îmi port fruntea legată cu proverbe
Și cu poveștile acestui pământ
Pentru că mintea fără oprire îmi fierbe
Și nu vreau să înnebunesc prea curând.

Sunt tinerel ca o viță de mai,
Chiar mâine poate-am să fiu bătrân.
Nu-mi dați tihnă pe-această gură de rai,
Dați-mi zilele care-mi rămân.

CERCURI

Lui Vladimir Beșleagă

Lăsându-mă de fiare sfâșiat,
Am cunoscut deplina libertate,
Ideile s-au luminat cu toate
Și peste trupul meu s-au ridicat.

Amin – am zis acelui care-am fost
Și fricii lui cu ochi de buhnă oarbă,
Nimicurilor cu sau fără rost
Care-așteptau puterea să mi-o soarbă…

Dar limpede și-aproape zburător
Din depărtări revin la vechea vatră,
Unde-am visat și-am plâns cu capu-n piatră
Și unde am știut ce-nseamnă dor.

Vin nevăzut și nu mă pot desprinde
De troscotul ce crește peste prag,
De fumul care suie din hogeac
Și-n faldurile sale mă cuprinde.

***

Referințe

„Liviu Damian a fost preocupat în permanență de dezbaterea problemelor-cheie ale contemporaneității și de inovarea continuă a limbajului poetic, fără însă a neglija temele și motivele general-umane. El și-a făcut din neliniștile epocii sursa primordială de inspirație a întregii sale creații poetice și publicistice”. (Mihail Dolgan)

 „Liviu Damian, poetul inimii și tunetului, al mândriei și răbdării, face parte din generația șaizeciștilor basarabeni, având toate însemnele unui luptător post labișian cu inerția ale unui recuperator de întreg ființial național prin restabilirea punților sfărâmate – cu trecutul, cu valorile, cu firescul, cu focul din verb ce vine de dincolo de ieri”. (Mihai Cimpoi)

 De numele lui Damian „…Se leagă în mare măsură efortul de intelectualizare a liricii române din Republica Moldova și tendințele ei spre modernitate… A fost un scriitor al soluțiilor artistice neordinare…, un explorator al situațiilor preponderent paradoxale, majoritatea incitante prin ele însele, toate luând până la urmă forma unor poezii pline de sens, de semnificație etică, de sugestie lirică și neapărat de frumusețe lingvistică, stilistică”. (Ion Ciocanu)

  „Liviu Damian este unul din munții cei mai frumoși, cei mai înalți din literatură. Nu este numai un poet venit de la Dumnezeu, a fost inspirat în toate, vedea poezie în tot. Liviu Damian este un Socrate al nostru, un om de o înțelepciune extraordinară. Într-adevăr, a făcut o poezie de trezire, care oferă oxigen”. (Spiridon Vangheli)

„Liviu Damian a fost un tribun, un om de cultură al tuturor timpurilor. Un remarcabil poet român din generația Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, egal ca spirit, ca valoare estetică și ca impact asupra generației viitoare… Pe lângă har, geniu, avea calitatea de a se împărtăși cu cei tineri, care urmau să ducă suflarea literară mai departe”. (Ion Hadârcă)

„Liviu Damian s-a aflat într-o permanentă competiție cu timpul său. Și, de cele mai multe ori, a reușit să-l devanseze cu un pas… A fost și rămâne un poet modern, care a avut o contribuție sensibilă la „schimbarea la față” a poeziei românești din Basarabia.  Susținător fervent al tinerilor, de fiece dată când o cereau „împrejurările”, ne lua apărarea în fața cerberilor literari de odinioară. Noi, cei mai tineri, îi ziceam cu drag „Taica Liviu… ”. (Vasile Romanciuc)

 

 Rodica SOLOVEI,

cercetător științific superior,

MNLR