Scriitorul s-a născut în anul 1931, la Mălăiești, Grigoriopol. În 1955 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, a făcut stagiul doctoral la aceeași instituție. Și-a început activitatea ca publicist, colaborând la revistele „Chipăruș”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”. A fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1970-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1976), director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988), informează moldpres.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn 1956 a debutat editorial cu volumul de proză pentru copii „Zbânțuilă”, urmat de cărțile „Vacanța mea” (1959), „La fântâna Leahului” (1963), „Vrei să zbori la Lună?” (1964).
Își câștigă notorietatea cu romanul psihologic „Zbor frânt” (1966). Acesta a mai publicat: „Acasă” (1976), „Isai” (1976), „Ignat și Ana” (1979), „Durere” (1979), „Durere frântă” (1981), „Sânge pe zăpadă” (1985, 1988), „Cumplite vremi” (1990, 2017), „Viața și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (1988, poem tragic scris în 1969-1970).
Scriitorul a semnat lucrări de proză memorialistică, jurnale etc. Manuscrisele mai multor romane ale sale se păstrează în fondurile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. De asemenea, acesta este cunoscut și în calitate de eseist și traducător.
Vladimir Beșleagă a fost distins cu Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). A fost decorat cu „Ordinul Republicii” (1996, distincție pe care a recuzat-o). În anii ‘90, Vladimir Beșleagă s-a implicat în Mișcarea de renaștere națională, a fost deputat în primul Parlament al Moldovei independente.
GAZETA de Chișinău publică în continuare interviul cu scriitorul Vladimir Beșleagă, realizat în anul 2021.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE