Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă astăzi, 20 februarie, cu Premiul Reinhard Mohn 2025, decernat de Fundația Bertelsmann, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de consolidare a democrației, promovare a statului de drept și modernizare a Moldovei. Distincția este însoțită de un premiu în valoare de 100.000 de euro, sumă pe care șefa statului a anunțat că o va dona pentru proiecte de dezvoltare în satul său natal, Risipeni, raionul Fălești.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn cadrul ceremoniei de premiere, desfășurată la Gütersloh, în prezența Președintelui German Frank-Walter Steinmeier, șefa statului a subliniat că acest premiu nu este doar o recunoaștere a activității sale, ci și un omagiu adus tuturor cetățenilor Republicii Moldova care, prin munca și devotamentul lor, contribuie la construirea unei țări libere, prospere și democratice.
„În fiecare zi, moldovenii pun umărul la o Moldovă mai puternică, liberă și democratică. Efortul lor este recunoscut și de partenerii noștri internaționali. Acest premiu este despre oameni și comunități, despre curajul de a crede într-un viitor mai bun. De aceea, am decis să donez suma aferentă acestui premiu pentru proiecte de dezvoltare în satul meu natal, Risipeni”, a declarat Președinta Maia Sandu.
În discursul său, Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat că „Moldova este o țară mică, dar cu o inimă mare, iar hotărârea și curajul Președintei Maia Sandu sunt apreciate la nivel global. Germania va continua să sprijine Moldova în drumul său către aderarea la Uniunea Europeană.”
Alături de Președinta Maia Sandu, premiul a fost oferit și antreprenorului german Michael Otto, care este cunoscut pentru angajamentul său în protecția mediului și responsabilitatea socială. În 1993, acesta a fondat Fundația pentru Protecția Mediului Michael Otto, care promovează dialogul și proiectele legate de problemele de mediu.
Fundația Bertelsmann este o organizație non-profit cu sediul în Gütersloh, Germania. A fost înființată în 1977 de Reinhard Mohn și este în prezent una dintre cele mai mari fundații din Germania. Aceasta desfășoară proiecte de cercetare, dezvoltă soluții inovatoare și susține reforme democratice. Premiul Reinhard-Mohn este acordat din 2011, odată la doi ani, pentru soluții inovatoare la problemele sociale și politice contemporane. Laureații anteriori includ: fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-Secretarul General al ONU Kofi Annan.
Discursul integral în limba română poate fi citit AICI.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE