Azi este ziua de naștere a celebrului parodist Petru Cărare. Cu această ocazie, pe 12 februarie 2025, Muzeul Național al Literaturii Române a vernisat expoziția comemorativă „Nu pun pe slove văl de ceață”, dedicată scriitorului la 90 de ani de la naștere. Genericul expoziției a fost extras din ultima strofă a poemului „Declarație de dragoste dușmanului meu”: Nu pun pe slove văl de ceaţă,/ Dar într-o luptă de idei/ Prefer să fiu lovit din faţă,/ Decât din spate de ai mei.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEExpoziția prezintă viața și opera lui Petru Cărare în cărți, manuscrise, documente, artă plastică și fotografii, ilustrând contribuția sa remarcabilă la literatura română. Scriitor de o rafinată ironie și un spirit neclintit, Petru Cărare rămâne o voce distinctă în cultura noastră. Acest lucru l-au relevat în luările lor de cuvânt scriitorii Maria Șleahtițchi, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, moderatoarea evenimentului, Ivan Pilchin, vice-președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, Ion Hadârcă, Vasile Romanciuc. Emoționante amintiri a depănat Alexandru Cărare, mezinul poetului. Asistența s-a delectat cu vocea lui Petru Cărare, imprimată pe disc, interpretând celebra parodie „Să fie-al naibii cel care nu bea” după o poezie de Nicolai Costenco.
Expoziția va putea fi vizitată până la finele lunii aprilie 2025.














Veronica BOLDIȘOR,
muzeografă, MNLR
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE