Potrivit faptelor investigate, patru angajați ai Direcției control transport rutier din cadrul ANTA ar fi pretins și acceptat lunar diferite remunerații ilicite de la transportatorii, care activau în nordul țării, pentru așa-numita protecție, manifestată prin operarea unor verificări superficiale la conducătorii auto sau neaplicarea sancțiunilor corespunzătoare pentru încălcările admise.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAcțiunile inspectorilor au fost documentate de CNA în cadrul unei cauze penale de corupere pasivă, la care ulterior au fost conexate alte 14 dosare. Astăzi, în cadrul perchezițiilor la domiciliile bănuiților au fost găsite mijloace financiare, în diferită valută, proveniența cărora urmează a fi stabilită, înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale transportatorilor și purtători de informații.
Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți. Totodată, precizăm că în cadrul documentării schemei, ANTA a oferit suport informațional.


În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE