„…Peste nemărginirea timpului”. Mihai Eminescu, 175 de ani de la naștere

386
0
Reportaj fotografic de Nadejda Roșcovanu

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române a inaugurat Anul Eminescu prin vernisarea a două expoziției comemorative, intitulate „Identitate românească/ identitate europeană” (ora 10.00, Sala roz) și  „…Peste nemărginirea timpului” (ora 16.00, Sala nr. 1), omagiindu-l, astfel, pe marele nostru poet la cei 175 de ani de la naștere.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Expoziția din Sala roz include 22 de fotografii ale personalităților comemorate în anul 2025 la data nașterii sau a trecerii în eternitate. Portretele sunt însoțite de referințe ale altor reprezentanți remarcabili ai culturii române. Expoziția este semnul unei temeinice colaborări cu Muzeul Național al Literaturii Române din București. Evenimentul s-a desfășurat concomitent cu vernisarea aceleiași expoziții în Aula Academiei Române.

Primii vizitatori au fost elevii de la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău, însoțiți de profesoara Elena Banari.

Cea de-a doua expoziție și colocviul cu titlul comun „… Peste nemărginirea timpului” s-au desfășurat în Sala nr. 1 cu începere de la ora 16.00. Titlul a fost ales din creația eminesciană, mai exact, din poezia „Numai poetul”: Lumea toată-i trecătoare/ Oamenii se trec și mor/ Ca și miile de unde,/ Ce un suflet le pătrunde,/ Treierând necontenit/ Sânul mării infinit.// Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde păsări ca el/ Se-ntrec în cântări.

Cu bună seamă, numai Poetul poate trece peste nemărginirea timpului…

Ambele expoziții au fost moderate de doamna Maria Șleahtițchi, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, directoarea Muzeului Național al Literaturii Române.

La eveniment au luat cuvântul: Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ion Hadârcă, poet, vicepreședinte al Academiei de Științe din Moldova, membru de onoare al Academiei Române, Vladimir Beșleagă, scriitor, Ana Bunescu-Leancă și Alexandru Leancă, actori la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Olga Apolonic-Belaconi, profesoară la LT „Mircea cel Bătrân” din Chișinău, Mihai Iorga, actor, alți oameni de cultură, precum și elevi și profesori de la Liceul „Mircea cel Bătrân” și Colegul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău.

Chiar dacă pe 15 ianuarie 2025, la Chișinău, spre bucuria noastră, au fost organizate numeroase evenimente, consacrate împlinirii a 175 de ani de la nașterea „omului deplin al culturii române”, precum l-a numit Constantin Noica pe marele poet, la vernisarea expoziției „…Peste nemărginirea timpului” de la MNLR a fost prezent un public numeros.

Atât în vitrinele verticale, cât și în cele orizontale, vizitatorii vor admira, pe parcursul întregului an 2025, ediții vechi, de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, ale operelor poetului; exegeze eminesciene, vechi și de ultimă oră; cele 24 de volume, cuprinzând exhaustiv manuscrisele „din cufăr” ale lui Mihai Eminescu, faximilate, editate recent de Academia Română și donate muzeului de la Chișinău de către MNLR București; chipul poetului oglindit în filatelie, cartofilie și numismatică, cărți de traduceri în limbi străine a creației poetului; iar pe simeze și șevalete – numeroase ilustrații de carte eminesciană, precum și portrete, aparținând artiștilor plastici din Basarabia postbelică, etc. Iar printre citatele despre Mihai Eminescu, expuse în vitrine, aparținând unor mari personalități române și străine, vizitatorii îl vor remarca neîndoios și pe cel al lui George Călinescu: Astfel se stinse în al optulea lustru de viața cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

Veronica BOLDIȘOR,

muzeografă, MNLR

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE