Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a organizat mai multe ședințe de informare și consultare pe marginea celor trei proiecte de foi de parcurs necesare pentru deschiderea negocierilor privind Clusterul 1, care vizează Statul de drept, Reforma administrației publice și Funcționarea instituțiilor democratice.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Am informat colegii din societatea civilă, partidele extraparlamentare, mediul academic și cel de afaceri că, în următoarele zece zile, pot consulta documentele și pot veni cu sugestii, comentarii și completări prin intermediul platformei particip.gov.md”, a spus Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra i-a invitat pe toți cei interesați în procesul de aderare al Republicii Moldova la UE să se implice și să își facă vocea auzită: „Chiar dacă suntem în toiul sărbătorilor de iarnă, continuăm să muncim pentru scopul nostru comun – să devenim stat membru al UE”.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE