Calitatea aerului din Chișinău, monitorizată cu laboratorul mobil donat de România

263
0

Primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu, a ajuns la Chișinău. Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu colegii de la Agenția de Mediu, au făcut teste de calitate a aerului chiar în centrul capitalei. Datele au fost transmise direct către Laboratorul de Referință de Mediu, iar rezultatele analizelor au arătat că niciun parametru nu a depășit limitele admisibile. Cu noul echipament, rezultatele sunt disponibile în doar o oră, comparativ cu cele 24 de ore necesare anterior, ceea ce permite o monitorizare mai rapidă și intervenții prompte în cazul depistării unor valori critice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Datorită mobilității sale, laboratorul poate fi deplasat rapid în diverse locații, inclusiv în zone urbane, rurale și industriale, asigurând monitorizarea direct în teren. Este echipat cu o sursă alternativă de energie, care îi permite să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul unei pene de curent.

În plus, laboratorul este dotat cu aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, care permit măsurarea concentrațiilor de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen. Până acum, acești parametri nu puteau fi analizați în stațiile automate existente, din lipsa unor echipamente similare. Această dotare aduce un progres semnificativ în monitorizarea calității aerului și protecția mediului.

Donația stației mobile subliniază colaborarea strânsă și angajamentul ambelor națiuni pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă. Este un simbol al eforturilor comune pentru un viitor mai verde. România și Republica Moldova își consolidează astfel parteneriatul și reafirmă angajamentul față de protecția mediului și bunăstarea publică.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE