Biserică ortodoxă în slujba politicii imperiale

Cu câteva luni până la referendumul din 20 octombrie curent sondajele arătau peste 60% de susținători ai integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Ce s-a întâmplat, însă, că într-un răstimp atât de scurt moldovenii și-au schimbat brusc opțiunea? Evident, această metamorfoză a fost catalizată și de banii murdari ai Rusiei, aduși în republică de complicii criminalului Șor, dar în cea mai mare măsură oamenii au fost influențați de predicile popilor supuși Patriarhiei Ruse. Blamând libertățile și normele democratice ale UE, mai cunoscând și faptul că moldovenii sunt buni creștini și cu frică de Dumnezeu, acești farisei le-au sugerat că Cel de Sus nu-i va ierta dacă vor vota pentru integrarea europeană.  Doar astfel poate fi explicat paradoxalul și incredibilul vot negativ al cetățenilor din majoritatea localităților, inclusiv a celor din raioanele Ungheni, Cahul, Soroca care au profitat enorm de investiții și fonduri europene, dar mai ales al celor din UTA Găgăuzia.

Încă în 1999 ziaristul rus Valeri Sokolov deconspira într-un articol al său din ziarul „Podmoskovie”, că Biserica Ortodoxă Rusă este una dintre cele mai importante pârghii de restaurare a imperiului sovietic, iar acest lucru a fost confirmat la recentul referendum. E de neuitat cât de complicată și dificilă a fost legitimarea Mitropoliei Basarabiei în spațiul ei legal și canonic, după ce fusese  interzisă de Biserica Ortodoxă Rusă pe teritoriul românesc dintre Nistru și Prut, ocupat de Rusia sovietică, la finele celui de-al Doilea Război Mondial. În același an 1999 reprezentanții Mitropoliei Basarabiei (deputatul Vlad Cubreacov și avocatul John Warwik Montgomery) s-au adresat la CEDO, reclamând încălcarea de către autoritățile statului moldovean a dreptului la libertate religioasă. Firește, instanța europeană a constatat nerespectarea de către Republica Moldova a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a dispus recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. Iar pe parcursul procesului multă lume a rămas șocată de comportamentul perfid și tendențios al reprezentanților guvernului pro-rus de la Chișinău. Prin declarațiile sale aberante, ministrul justiției de atunci, un oarecare Ion Morei, încerca să mușamalizeze adevăratele motive, evident politice, ale nerecunoașterii Mitropoliei Basarabiei, debitând că „înregistrarea Mitropoliei Basarabiei ar pune în pericol existenţa de azi şi de mâine a Republicii Moldova ca stat independent pe harta Europei”. Demnitarul de la Chişinău evita, evident, să recunoască faptul  că înregistrarea Mitropoliei Basarabiei ar pune în pericol dependența Republicii Moldova față de Rusia. El mai menţiona că „interesul politic şi administrativ, adică de amestec direct în treburile statului independent Republica Moldova, este promovat de către România (…) prin intermediul unor forţe moldoveneşti pro-române”, apoi că „recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei ar aduce prejudicii legăturilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi… Ucraina” (!). Apărând interesele geopolitice  şi strategice ale altei ţări, el făcea abstracţie de faptul că prin biserica sa, dar şi prin „intermediul unor forţe moldoveneşti” afectate de prostituție politică, Federația Rusă pusese demult stăpânire  pe acest „stat (in)dependent de pe harta Europei”. Că biserica rusă este în esenţa ei expansionistă o demonstează chiar titulatura asumată de filiala ei din această zonă pruto-nistreană, „botezându-se”, nici mai mult, nici mai puţin, „Mitropolie a Chişinăului şi a întregii Moldove” (!). De ce s-a tăcut atunci la tribunele forurilor europene în legătură cu „expansionismul” bisericii ruse? Că au tăcut cei de la Chişinău este pe înţelesul oricui, dar de ce n-au reacţionat respectivele organe bisericeşti şi laice din România nici măcar la învinuirile aberante ale ministrului moldovean de (in)justiţie precum că „adepţii Mitropoliei Basarabiei iau cu forţa bisericile ce aparţin Mitropoliei întregii Moldove”, realitatea fiind absolut inversă. Au fost cunoscute numeroase cazuri de abuzuri grosolane ale Mitropoliei supuse Bisericii Ortodoxe Ruse, acţiuni susţinute uneori și de poliţia „naţională”, dar şi de nişte grupări de provenienţă obscură la bisericile din Bubuieci, Cocoara, „Sf. Nicolae” din Chişinău, Făleşti şi la alte zeci şi zeci de locaşuri ce ţineau de Mitropolia Basarabiei, multe dintre aceste acţiuni „bisericeşti” soldându-se cu acapararea bunurilor materiale ale parohiilor. Adepţii Mitropoliei subordonate Bisericii Ortodoxe Ruse, au acaparat noi şi noi locaşuri doar datorită forţei, ipocriziei, minciunii, obrăzniciei, iar în urma acestei confruntări din sânul aceleiași Biserici Ortodoxe, beneficiază doar sectele religioase, căci arhicunoscut este adevărul că, dacă doi se bat, câştigă întotdeauna al treilea, al patrulea, al cincilea…

Pentru a menţine virtual fostul imperiu rus, Biserica Ortodoxă Rusă pune în aplicare procedee ce nu se pretează în niciun fel canoanelor creştine ale ortodoxiei, unele cu altele fiind total incompatibile. La acest început de nou secol, care pretinde a fi unul religios sau de a nu fi deloc (Andre Malraux), biserica rusă demonstrează că este un simplu instrument al statului rus în politica sa neoimperială. Din aceste considerente, pentru Biserica Ortodoxă Rusă ar fi mai adecvată titulatura de Biserica Politică Rusă. În confruntarea dintre cele două Mitropolii din cel de-al doilea stat românesc, acțiunile ei confirmă cu lux de amănunte această rușinoasă titulatură, care pentru tot mai multă lume a devenit deja o axiomă.

Autor: Nicolae RUSU