Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Donald Tusk, omologul său polonez, aflat, pentru prima dată, într-o vizită de lucru în țara noastră în calitatea sa de prim-ministru al Poloniei. Cei doi oficiali au discutat despre nivelul actual al relațiilor moldo-poloneze, valorificarea potențialului comercial-economic bilateral, proiectele de dezvoltare regională și modernizarea Republicii Moldova.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn cadrul conferinței de presă, premierul Dorin Recean a apreciat sprijinul ferm al Poloniei pentru parcursul european al țării noastre, menționând că eforturile autorităților de la Chișinău sunt recunoscute prin Declarația comună, adoptată, astăzi, de cele două părți.
„Susținerea Poloniei este esențială în drumul nostru spre marea familie europeană, iar declarația comună ne încurajează să continuăm cu hotărâre drumul nostru către Uniunea Europeană – o comunitate a păcii și prosperității. Nu vom pierde oportunitatea pe care o avem acum și ne vom atinge obiectivul național, cel de a pregăti Republica Moldova pentru aderarea la UE până în 2030. Polonia este un exemplu de urmat în acest sens, iar împreună vom reuși să construim un viitor european aici, la noi acasă”, a spus șeful Executivului de la Chișinău.
Potrivit premierului Dorin Recean, țara noastră este în plin proces de transformare, accentul fiind pus pe consolidarea instituțiilor, lupta împotriva corupției și dezvoltarea unei economii puternice pentru ca fiecare cetățean să beneficieze de avantajele oferite de Uniunea Europeană. În același timp, Republica Moldova este pregătită pentru colaborarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, atragerea investițiilor poloneze și accelerarea cooperării în domeniul comercial. În anul 2023, Polonia a devenit cea de-a doua piață de desfacere pentru vinul moldovenesc, iar potențialul existent pentru alte produse urmează a fi valorificat.
La rândul său, prim-ministrul Donald Tusk a subliniat că Republica Moldova și Polonia au mai multe obiective, priorități și provocări comune, care pot fi depășite inclusiv prin cooperare strânsă și dinamizarea relațiilor în mai multe domenii. „Republica Moldova este o țară mică, dar mândră, care are dreptul să spună Europei că extinderea și cooperarea strânsă cu țările membre UE este în interesul tuturor”, a menționat Donald Tusk.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE